Tânără de 21 de ani, accidentată mortal de un polițist, pe trecerea de pietoni


O tânără de 21 de ani, din judeţul Sibiu, a fost accidentată mortal de un poliţist, aflat în timpul serviciului. Procurorii au deschis un dosar de ucidere din culpă. 

Tânăra de 21 de ani traversa strada 1 Decembrie, din orașul Agnita, când a fost spulberată de autospeciala poliţiei. Conform Antena 3, fata s-ar fi aflat chiar pe trecerea de pietoni, când a fost lovită mortal.

Polițistul din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volan, era în timpul serviciului, conform Inspectoratului de poliţie Judeţean Sibiu. Acesta mergea în direcţia Agnita - Sighișoara.

Fata nu a murit pe loc

Fata nu a murit pe loc. La locul accidentului au ajuns un echipaj SMURD și unul al Ambulanței Sibiu. Când au sosit salvatorii, victima era în stare de inconștiență. Fata a făcut stop cardiac chiar sub privirile lor. Au încercat să o resusciteze, însă toate eforturile lor au fost zadarnice, iar salvatorii au fost nevoiţi să o declare decedată.

Anchetatorii întocmesc deja actele pentru dosarul de ucidere din culpă, iar poliţistul aflat la volan va fi audiat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

De asemenea, IPJ Sibiu a deschis o anchetă internă, pentru a stabili dacă poliţistul a respectat toate normele de conduita profesională. Viitorul său în rândul forţelor de ordine va depinde însă de rezultatul anchetei penale. 


Comentarii Facebook