Sunt peste tot! Momente de groază într-un sat! Doi urși au intrat într-o gospodărie. S-a intervenit de urgență


Scene neobișnuite și momente de panică au avut loc în localitatea Șugag, județul Alba, după ce doi urși au fost observați într-o gospodărie, unde s-au urcat într-un copac.

Prezența animalelor a fost semnalată duminică seara, iar autoritățile au emis imediat un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj al Jandarmeriei Alba, pregătit pentru gestionarea unor astfel de situații. Odată ajunși în zonă, jandarmii au constatat că este vorba despre doi urși de talie mică, care se aflau într-un copac din curtea unei gospodării.

Sunt peste tot! Momente de groază într-un sat! Doi urși au intrat într-o gospodărie. S-a intervenit de urgență 

Împreună cu reprezentanții fondului de vânătoare, salvatorii au reușit să alunge animalele folosind semnale acustice și petarde, fără ca incidentul să se soldeze cu victime sau pagube materiale.

În cele din urmă, cei doi urși s-au retras în pădure, iar pericolul pentru localnici a fost eliminat. Nu este prima apariție a urșilor în zonă. În ultima lună și jumătate, prezența animalelor sălbatice a mai fost semnalată de cel puțin două ori în Șugag, semn că întâlnirile dintre oameni și urși devin tot mai frecvente.

Comentarii Facebook