Mii de credincioși din Ardeal vor participa la cel mai lung Drum al Crucii din lume! O cruce de 100 kg va fi purtată pe umeri timp de 10 kilometri


Vineri, 18 aprilie, va începe „Drumul Crucii”, unde mii de credincioși creștini vor străbate un traseu de peste 10 kilometri din centrul municipiului Lupeni, Hunedoara, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare.

Manifestarea va începe la ora 11:00, iar plecarea spre schitul din lemn din stațiunea Straja este prevăzută pentru ora 11:45, potrivit organizatorului principal al procesiunii, Emil Părău.

Procesiunea durează câteva ore, iar pe drum oamenii poartă pe umeri o cruce de paltin grea de aproape 100 de kilograme. Pe cruce se află prinse fragmente din moaștele a 14 sfinți și o bucățică din lemn despre care organizatorul spune că a fost adusă de la Muntele Athos și provine din Crucea Mântuitorului, notează agerpres.ro. 

278999240_5020589867977019_2383400597591954826_n.jpg

Credincioșii se opresc la 14 troițe, unde este săvârșită câte o slujbă de către preoții care însoțesc mulțimea.

Emil Părău, inițiatorul procesiunii religioase, a declarat că este cel mai lung Drum al Crucii din lume, de 10.155 de metri. 

„Este cel mai lung Drum al Crucii din lume, de 10.155 de metri. Parcurgând acest Drum al Crucii, oprind la cele 14 popasuri, avem timp să medităm la ceea ce s-a întâmplat acum peste 2.000 de ani, la chinurile la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre', a declarat Părău. 

În acest an, Drumul Crucii a ajuns la ediția cu numărul 26. Dacă la început numărul participanților era de câteva sute, acum la această procesiunea participă peste 1.000 de persoane, în fiecare an.


Comentarii Facebook