Vineri 11 Octombrie

Înşelătorii pe bandă rulantă în Alba! De la o singură persoană escrocii au reușit să obțină peste 600.000 de lei


Într-o lume în continuă schimbare, și infractorii s-au adaptat rapid. Aceștia profită de vulnerabilitățile utilizatorilor online, aflându-se la doar un click distanță, și reușesc să sustragă sume uriașe din conturile victimelor. 

În primele luni ale anului, peste două sute de persoane din Alba au fost înșelate de infractori cibernetici, iar de la o singură victimă aceștia au reușit să obțină 600.000 de lei.

„Scamul pe rețelele sociale implică o oarecare parte emoțională în care infractorul se apropie de victimă sub pretextul că s-a îndrăgostit de aceasta sau că vrea să îi ofere o moștenire. Creează o relație cu victima, apoi solicită diferite sume de bani, de regulă prin transfer bancar.

Alții au fost ispitiți cu promisiunea că se vor îmbogăți peste noapte datorită unor investiții. În realitate, „ persoanele acordă infractorilor control asupra dispozitivelor prin instalarea unui sistem de control remote, la distanță și le permite să aibă acces total asupra dispozitivului”, explică inspector principal Aurelian Bărbat, IPJ Alba.

Polițiștii atrag atenția că ar trebui să fim mult mai vigilenți. Băncile și autoritățile nu solicită date cu caracter personal prin e-mail, la telefon sau prin SMS, scrie stirileprotv.ro

Comentarii Facebook