Gest șocant! O elevă de 16 ani și-a abandonat bebelușul într-o groapă, imediat după ce a născut. Micuțul nu a supraviețuit


O adolescentă de doar 16 ani a născut singură, în curte, la doar câțiva metri de locuința în care trăia alături de bunicii materni. Fata și-a abandonat bebelușul pe dealul din fața casei.

Totul s-a întâmplat în comuna Turț, județul Satu Mare, nou născutul murind ulterior pe câmpul unde a fost abandonat, din cauza frigului. Tânăra a născut singură, neasistată medical, într-un imobil situat în aceeași curte cu locuința familiei, scrie PresaSM.ro. 

Băiețelul a fost născut un băiețel născut viu și viabil, fiind dus de adolescentă și abandonat într-o groapă de pe dealul din fața casei, complet dezbrăcat.

Trupul micuțului a fost găsit de un vecin în aceeași zi, în jurul orei 14:00, alertând de urgență autoritățile. Autopsia a arătat că moartea nou născutului a fost violentă, survenită din cauza hipotermiei și a lipsei îngrijirii postnatale.

Potrivit anchetatorilor, viața adolescentei era una extrem de zbuciumată. Provenea dintr-un mediu familial extrem de dezorganizat, fiind crescută de bunicii materni, după ce a fost abandonată la naștere. Fata și-a ascuns sarcina de toți adulții din mediul ei, din cauza rușinii.

Expertizele medico legale au arătat că tânăra nu suferea vreo afecțiune psihică gravă atunci când a comis fapta, însă a fost diagnosticată cu tulburare depresivă severă, trăind într-o stare de vinovăție și anxietate continuă.  Mai mult, psihologii au remarcat o dezvoltare cognitivă sub nivelul vârstei, traume din copilărie și o lipsă acută de sprijin afectiv.

Tânăra a fost condamnată la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 3 ani.


Comentarii Facebook