Descoperire macabră în pădure: Un bărbat dispărut de zile întregi a fost găsit mort în pădure, cu suspiciuni de atac de urs. Animalul este încă liber
Un caz cutremurător zguduie o comunitate întreagă din județul Harghita, după ce trupul neînsuflețit al unui bărbat de 65 de ani a fost descoperit într-o zonă împădurită, la aproape o săptămână de la dispariție. Circumstanțele sunt încă investigate, însă primele indicii duc spre un scenariu extrem: un posibil atac de urs.
Dispărut de o săptămână și găsit sfâșiat, în pădure. Ipoteza terifiantă: atac de urs
Descoperirea a fost făcută în apropierea localității Lupeni, într-o zonă cunoscută pentru prezența animalelor sălbatice. Autoritățile au fost alertate în 3 mai, iar polițiștii din Odorheiu Secuiesc s-au deplasat imediat la fața locului.
Victima, un localnic în vârstă de 65 de ani, fusese dat dispărut încă din 27 aprilie. Trupul său a fost găsit de un pădurar, într-o stare deplorabilă
Deși ancheta este în desfășurare, oficialii locali susțin că există indicii clare că bărbatul ar fi fost atacat de un urs. Trupul prezenta urme de mușcături, iar unele părți ar fi fost devorate.
Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a transmis un mesaj dur, spunând că „un om a fost ucis de urs, nu rănit”.
Necropsia va spune adevărul
Corpul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, unde urmează să fie efectuată necropsia. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia.
Situația devine și mai îngrijorătoare pentru localnici, deoarece animalul suspectat de atac nu a fost capturat. Primarul comunei, Kovacs Lehel, a declarat că un urs a fost văzut chiar în zonă în timpul intervenției autorităților.
0 Comentarii