Joi 8 Decembrie

Consiliul Naţional Secuiesc cere țărilor UE să nu primească România în spațiul Schengen. Se solicită consultarea cu comunitatea maghiară


Consiliul Naţional Secuiesc a cerut statelor membre ale spaţiului Schengen să solicite informaţii de la liderii bisericilor maghiare şi organizaţiilor maghiarilor din România cu privire la situaţia drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, în România, înainte de a lua o decizie privind admiterea României în spaţiul Schengen, scrie Digi 24.

CNS s-a adresat ministerelor de Externe ale statelor din spaţiul Schengen într-o scrisoare deschisă publicată marţi, relatează agenția ungară de presă MTI. Potrivit documentului, comunitatea naţională maghiară din România este interesată de aderarea ţării la spaţiul Schengen, în timp ce înţelege foarte bine rezervele exprimate de unele state.

Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar care caracterizat atitudinea României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani”, se arată în documentul semnat de preşedintele Consiliului Național Secuiesc, Balazs Izsak.

CNS susține că România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei, și s-a obligat să respecte recomandările Consiliului Europei, ceea ce a fost condiţia aderării. 

S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile bisericeşti confiscate în mod arbitrar de regimul comunist. Aderarea a avut loc la 7 octombrie 1993, pe urmă însă şeful de stat al României de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea şcolilor şi a bunurilor bisericeşti a fost blocată, mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite”, se mai arată în scrisoare.

„România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor”, susține CNS

La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, îndeplinind parţial criteriile de aderare şi promiţând că nu va scoate de pe ordinea de zi îndeplinirea acestora. Printre aşa-numitele criterii de la Copenhaga, respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor se află în fruntea listei. România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE. 

Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca România să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român la respectarea angajamentelor asumate anterior”, se arată în document.

Comentarii Facebook