Miercuri 5 Octombrie

Caz halucinant la IPJ Mureș! Polițiști monitorizați prin aplicații de supravegheat copiii, de un șef


Un caz șocant iese la suprafață la IPJ Mureș. Este vorba despre șeful Poliției Orașului Iernut, care a recurs la o aplicație descărcată la „liber" din magazinul de aplicații și pe care a instalat-o pe telefonul mobil de serviciu pe care polițiștii din subordine îl folosesc, susține Sindicatul Europol.

Printre conturile autorizate să acceseze locația polițiștilor se află fosta lui soție de care a divorțat, dar și fiica sa, ambele având vizibile adresele de e-mail în aplicație, cu rol de administrator care pot vedea în orice moment unde se află patrulele de poliție", transmite Europol.

Șeful Poliției Iernut, cms. Bozonc Alin a fost numit în această funcție în anul 2021 iar de atunci își terorizează subalternii sub diferite forme. Spre exemplu, înainte de instalarea ilegală a acestei aplicații pe telefoanele de serviciu, acesta le cerea polițiștilor, chiar și când era în concediu sau liber, să îi comunice pe watsapp când intră în sediul poliției, când ies, poziția din teren, persoanele pe care le-au legitimat sau măsurile aplicate.

Nu am putut documenta scopul real al monitorizării polițiștilor și dacă informațiile cu privire la poziția lor în teren sunt folosite de persoane din afara instituției pentru a se „orienta” atunci când vor să transporte ilegal material lemnos, țigări de contrabandă sau alte mărfuri supuse accizării, însă privirea de ansamblu ne demonstrează încă o dată că e plin de „menegeri” în Poliție care tratează instituția și subalternii ca pe propriul SRL.

Dincolo de procesarea ilegală a informațiilor legate de poziția în teren a polițiștilor, de către persoane neautorizate, respectiv de fosta soție a cms. Bozonc Alin, acesta și-a umilit și hărțuit subalternii până la nivelul în care mai mulți dintre ei au suferit de stări de anxietate, depresie iar unul dintre colegi a avut nevoie de tratament de specialitate din cauza comportamentului la care era supus. Polițiștii Poliției Iernut au semnat un raport de 20 de pagini adresat conducerii IPJ Mureș, care conține detalii șocante ale modului în care cms. Bozonc își exercită funcția și așteaptă o reacție promptă pentru aceste fapte.

Sindicatul EUROPOL a remis o sesizare către conducerea Poliției Române și către DGPI pentru a interveni urgent în acest caz și pentru a efectua verificări cu privire la gravitatea scurgerilor de informații din interiorul Poliției Iernut.", se arată în comunicatul Europol, citat de Antena 3. 

COMUNICAT IPJ MUREȘ

Cu privire la aspectele apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, prin care se face referire la faptul că modul de exercitare a atribuțiilor  de serviciu ale polițiștilor  din cadrul Poliției orașului Iernut ar fi monitorizat ilegal de șeful ierarhic superior, precizăm următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a dispus efectuarea de verificări, prin Biroul Control Intern, pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale în consecință.

Comentarii Facebook