Sambata 26 Octombrie

Castelul din inima Transilvaniei desemnat de Top Hotel Awards ca fiind „Cea mai bună destinație de turism viticol din România” - FOTO


Un castel simbol al Domeniului Jidvei, aflat în inima Transilvaniei a fost desemnat de Top Hotel Awards ca fiind „Cea mai bună destinație de turism viticol din România”. 

Castelul Bethlen-Haller, un loc plin de farmec și cu o poveste impresionantă a ajuns să fie distins cu prestigiosul titlu de Best Winery Accommodation in Romania în cadrul Galei TopHotel Awards – Premiile Excelenței în Industria Hotelieră, a Turismului și Ospitalității din România.

 „Atunci când am inițiat procesul de restaurare, în 2003, în România nu se vorbea despre oenoturism, gândul cu care am început a fost acela de a lăsa o moșternire peste generații comunității și zonei, pentru că dincolo de legătura strânsă cu vinurile Jidvei, castelul este un simbol al Văii Târnavelor.

În activitatea noastră de oenoturism, am încercat să valorificăm elementele care definesc cel mai bine cultura zonei, iar astăzi, Castelul Bethlen-Haller este un loc unde istoria întâlnește contemporanul, iar autenticitatea satului transilvănean se îmbină cu eleganța aristocrației din secolele trecute.

Recent, am obținut clasificarea de 5 stele pentru cazare și restaurante, ceea ce înseamnă o mare recunoaștere pentru toate eforturile din ultimii 20 ani, iar distincția oferită de TopHotel Awards ne onorează nespus de mult.” – Claudiu Necșulescu, Președintele Grupului Jidvei

Castelul Bethlen-Haller, un mic paradis din inima Transilvaniei 

Castelul Bethlen-Haller a fost construit în stil renascentist de tatăl cancelarului Transilvaniei, Miklos Bethlen, între anii 1560 - 1624. Având patru turnuri amplasate în cele patru colțuri, castelul a fost construit după modelul celor de pe valea Loirei. Acesta a fost gândit ca un castel de vânătoare și agrement, nicidecum ca o reședință cu scop de apărare, de aceea atestarea în documentele vremii este destul de săracă. De-a lungul timpului, castelul a trecut prin numeroase transformări: construcția actualei clădiri a fost finalizată în anul 1624, iar între anii 1769-1773, castelul a fost reamenajat în stil baroc.

Mai multe castele din Transilvania sunt denumite după familia Bethlen. Miklos Bethlen a fost cancelar al Transilvaniei, iar Gabor Bethlen, provenit dintr-o altă ramură a aceleiași familii de nobili maghiari, a fost principe al Transilvaniei.

Pe lângă faptul că reprezintă un simbol al Domeniului Jidvei, Castelul Bethlen-Haller se remarcă prin peisajele pitorești, devenind astfel un loc plin de farmec, ba chiar poate fi un mic paradis din inima Transilvaniei. Cei care ajung să-i tracă pragul pot vizita cramele Jidvei și Tăuni, precum și Podgoria Jidvei și pot participa la activități de oenoturism pentru a face cunoscută povestea Țării Vinului, ținut al podgoriilor nesfârșite de viță-de-vie, al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești. 

Astfel, Castelul Bethlen-Haller a ajuns, în timp, să fie una dintre comorile din Transilvania. 

1.Castelul-Bethlen-Haller-min.jpg.webp

pozacastel.jpg

Castelul-Bethlen-Haller-Jidvei-Cetatea-de-Balta-degustare-vin-turism-oenologic-boutique-hotel-team-building-evenimente-nunti-obiective-turistice-alba-180.jpg


Comentarii Facebook