Joi 7 Iulie

Au fost lansate primele rachete antigrindină în județul Mureș


Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş a anunţat, joi, 5 mai, lansarea primelor 12 rachete antigrindină din punctele aflate la Câmpeniţa, Cund şi Căpâlna de Sus, urmând ca după operaţionalizarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş să fie active 16 puncte de lansare a rachetelor care vor proteja peste 330.000 de hectare de culturi din judeţele Mureş şi Alba.

Anul trecut, am apreciat modul în care echipa Unităţii Mureş s-a organizat pentru începerea activităţii, în cadrul unei vizite de lucru la punctul de comandă situat în Parcul Industrial de la Vidrasău şi unul dintre cele 10 puncte de pe teritoriul judeţului Mureş, situat în satul Şoimuş din comuna Coroisânmărtin. Celelalte nouă puncte de lansare sunt situate în comunele Ceuaşu de Câmpie, Glodeni, Breaza, Fărăgău, Batoş, Lunca, Mica, Băgaciu, Bahnea”, a transmis prefectul județului Mureș, Mara Togănel. 

Centrul regional din judeţul Mureş este primul de acest fel din Transilvania şi unul din cele trei existente în România, iar impactul activităţii echipelor care activează în această unitate va fi unul extrem de important pentru protejarea muncii agricultorilor din judeţul Mureş. (...) Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureă are un număr de 16 puncte de lansare a rachetelor care vor proteja peste 330.000 de hectare de culturi din judeţele Mureş şi Alba”, a mai explicat aceasta.

Potrivit prefectului, cele 12 rachete antigrindină au fost lansate în urmă cu o zi, notează Agerpres


Comentarii Facebook