Acuzații grave de malpraxis: O femeie de 55 de ani a rămas mutilată pe viață după ce un doctor i-ar fi făcut operația greșită la sâni

Un caz șocant s-a întâmplat în județul Bihor, unde o femeie de 55 de ani susține că a rămas mutilată după o intervenție chirurgicală la sâni efectuată la Spitalul Municipal din Beiuș. Povestea ei începe într-un salon de înfrumusețare din Satu Mare, unde l-ar fi cunoscut pe medicul care i-ar fi propus un lifting mamar. Ulterior, femeia s-a internat în spital, convinsă că urmează o simplă operație estetică.

Femeia a stat șase ore pe masa de operație

„Mi-a făcut internarea. Mi-a făcut ceva analize și un ecograf pulmonar. Am fost dusă într-un salon. Mi s-a spus să nu beau, să nu mănânc nimic, și după ceva timp am intrat în sala de operație. M-am trezit la reanimare. Am întrebat cât am stat acolo, cât am stat pe masa de operație. Mi s-a spus că am stat șase ore.”, a declarat pacienta, conform Digi24. Femeia a mai spus că a rămas internată încă trei zile, fără să verifice imediat rezultatul intervenției. Abia acasă, după ce medicul i-a scos firele la domiciliu, a văzut cum arată sânii: „Mi-a scos pasamentul. Atunci am văzut prima dată cum arată sânii. Mi-a scos o parte din fire și a zis că revine următoarea săptămână. Sânii mei nu arătau deloc bine. Am ajuns la urgență, la spital în Satu Mare. Acolo toate asistentele s-au adunat în jurul patului meu, au zis că nu e posibil așa ceva.”

Medicul care a mutilat-o pe femeia din Bihor respinge acuzațiile

În apărarea sa, medicul afirmă că nu a realizat un lifting mamar, ci o intervenție necesară pentru o boală a sânilor. „Am luat și biopsie de acolo, pentru că sânul era, cum să vă spun, la palpare avea niște mici zone indurate și atunci am luat niște biopsii mamare să văd dacă se pretează la așa ceva. N-aveam cum să-i fac lifting mamar, întrucât liftingul mamar la sân de genul acesta necesită și un implant protetic de silicon, lucru care eu nu pot să-l fac.”, a declarat acesta.

Avocatul pacientei spune că medicul a internat-o pe baza unui diagnostic fals

Avocatul femeii, Ovidiu Silaghi, susține că pacienta a fost internată pe baza unui diagnostic inventat. „Mastită practic bilaterală, evident, clienta mea neavând niciun fel de afecțiune de acest gen. Așa cum v-a relatat și aceasta, s-a dus și s-a internat pentru un lifting mamar. Nimic mai mult.”, a precizat acesta.

Femeia a făcut plângere penală și sesizare la Colegiul Medicilor

Pacienta a depus deja o plângere penală la Parchetul din Satu Mare și a anunțat că va sesiza și Colegiul Medicilor. Reprezentanții Spitalului Municipal din Beiuș nu au oferit până acum un punct de vedere oficial.

Comentarii Facebook