Accident teribil în Alba! O mașină în care se aflau doi bărbați a fost strivită de un TIR


Accident cumplit în Alba! Doi bărbaţi au murit după ce maşina în care se aflau a fost spulberată de un TIR pe DN7. 

Tragicul eveniment s-a produs după pe raza localităţii Vințu de Jos, în jurul orei 03:00. Autorităţile efectuează cercetări pentru a stabili cauza accidentului rutier. Însă, din primele informaţii, TIR-ul, care era încărcat cu cereale, a lovit autoturismul, care circula regulamentar, iar impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost efectiv strivit, iar camionul s-a răsturnat.

Unul dintre bărbaţi era încarcerat la sosirea autorităţilor, fiind declarat decedat după ce a fost scos din maşină. De asemenea, a doua victimă a fost găsită lângă maşină, pe partea carosabilă, şi deşi iniţial a răspuns la manevrele de resuscitate, aceasta a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvată. Şoferul de pe autocamion a fost transportat la spital în Alba Iulia cu câteva câteva răni ușoare, potrivit Antena 3 CNN. 

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

alba 1.jpeg

Comentarii Facebook