Accident grav pe drumul Cluj–Oradea, trafic blocat! Doi motocicliști, în stare gravă după ce au intrat într-un TIR
Un accident rutier grav s-a produs luni, 14 septembrie, pe DN1/E60, drumul care leagă Cluj-Napoca de Oradea. Două motociclete și un autocamion au fost implicate în evenimentul produs la intrarea în localitatea Urvind, din județul Bihor.
Accidentul a avut loc în jurul prânzului, pe sensul de mers Aleșd – Oradea. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, accidentul s-a produs pe DN1 – E60, la intrarea în Urvind dinspre Tileagd. În eveniment au fost implicate două motociclete și un autocamion.
„Accidentul s-a produs pe DN 1 – E60, la intrarea în localitatea Urvind dinspre Tileagd. În eveniment au fost implicate două motociclete și un autocamion”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Impactul a fost unul puternic, iar cei doi motocicliști au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție.
Pompierii Stației Aleșd au intervenit cu o autospecială, alături de paramedicii SMURD. În zonă au fost trimise și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.
Cei doi motocicliști au primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bihor.
Accidentul a afectat și circulația pe DN1, una dintre cele mai importante și aglomerate șosele care fac legătura între Cluj-Napoca și Oradea. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un singur sens, sub coordonarea polițiștilor rutieri.
Șoferii care circulă pe ruta Cluj-Napoca – Huedin – Aleșd – Oradea trebuie să se aștepte la probleme de trafic în zona Urvind până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului.
Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.
0 Comentarii