Accident cu motocicleta la munte! La fața locului a fost trimis un elicopter SMURD. FOTO
Duminică, 18 mai 2025, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în sprijinul unei persoane implicate într-un accident cu motocicleta, în urma căruia victima a suferit un traumatism la membrul inferior drept.

„18 mai 2025, Serviciul Public Local Salvamont Zărnești a intervenit prompt, venind în sprijinul colegilor din cadrul Salvamont Bran, care au fost implicați in solutionarea unui caz de accident cu motocicleta foarte aproape de “Saua Mica a Magurii”. În urma incidentului, victima a suferit un traumatism la membrul inferior drept”, au transmis salvamontiștii.

Pentru soluționarea cât mai eficientă a cazului, a fost solicitat și sprijinul echipajului aeromedical, intervenind elicopterul 336 POA Brașov.

2 Comentarii