VIDEO. Un clujean a făcut praf Codul Rutier: Beat criță, cu alcoolemie uriașă, fără permis și cu viteză, conducea nestingherit!

Un clujean a „spulberat” Codul Rutier: prins băut aproape de comă alcoolică, fără permis și cu viteză prin Turda

Un bărbat de 45 de ani din Turda a reușit să bifeze aproape toate abaterile grave din Codul Rutier într-o singură noapte. Acesta a fost prins de polițiști conducând cu viteză, sub influența alcoolului și având permisul suspendat.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, incidentul a avut loc în noaptea de 15 mai, în jurul orei 01:30, pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda. Șoferul a fost tras pe dreapta după ce aparatul radar l-a înregistrat circulând cu 65 km/h într-o zonă unde limita legală era de 50 km/h.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit că bărbatul avea o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare avansată de ebrietate.

Mai mult decât atât, verificările efectuate de oamenii legii au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Șoferul a fost transportat ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.

La data de 18 mai, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, fiind cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Comentarii Facebook