Tupeu maxim la Cluj! Tânăr cu permis fals, prins la volanul unei mașini. N-a promovat examenul auto, dar se credea zeu pe șosele
Un clujean a fost condamnat marți, 13 mai 2025, de Judecătoria Huedin, la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și uz de fals.
Fapta a avut loc în data de 5 septembrie 2023, în jurul orei 17:00, când bărbatul a fost surprins conducând o mașină pe străzile Morii și Republicii din comuna Gilău, județul Cluj.
În urma unui control făcut de polițiștii rutieri, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult decât atât, în încercarea de a induce în eroare autoritățile, bărbatul a prezentat un document fals: un permis de conducere contrafăcut, care părea a fi emis de autoritățile britanice.
„În actul de sesizare, s-a reținut în esenţă, că, la data de 05.09.2023, în jurul orei 17.00, inculpatul a condus autoturismul pe străzile Morii și Republicii din comuna Gilău, satul Gilău jud. Cluj, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar atunci când a fost oprit pentru control în trafic, a prezentat organelor de poliție permisul de conducere contrafăcut aparent eliberat de autoritățile britanice.”, au reținut magistrații clujeni.
1 Comentariu
După ce ați Tocat bani Statului
Puteați de la început să-i spuneți să nu mai facă
Nu să risipiți banii și timpul de Geabaaaaa