Trei persoane rănite, după ce un clujean a intrat intenționat cu BMW-ul în mașina iubitei sale. Bărbatul voia să se răzbune pentru că fusese părăsit
Un bărbat din Câmpia Turzii, județul Cluj a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare, după ce, într-un acces de furie, a intrat intenționat cu autoturismul său marca BMW în mașina iubitei sale în care se aflau și alte două persoane.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea celor trei ocupanți ai mașinii conduse de femeie și avarierea gravă a vehiculului, care a fost proiectat într-un gard și apoi într-o conductă de gaz.
Sentința a fost pronunțată luni, 20 ianuarie, de magistrații de la Judecătoria Turda și poate fi atacată cu apel.
Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc la data de 12 iunie 2022. Totul a pornit de la un conflict între cei doi parteneri, după ce femeia a refuzat să se întâlnească cu iubitul ei, lucru care l-a enervat extrem de tare.
La ora 3 dimineața, bărbatul a urmărit mașina condusă de iubita sa pe strada Laminoriștilor, iar la un moment dat i-a blocat calea, coborând nervos din mașină. După o scurtă ceartă, acesta s-a urcat din nou la volan, dar nu pentru a pleca, ci pentru a-și pune planul în aplicare.
La scurt timp, bărbatul și-a întors mașina și a intrat cu viteză în autoturismul femeii, care a încercat să evite impactul și s-a retras pe trotuar. Cu toate acestea, bărbatul nu și-a schimbat traiectoria, ba chiar s-a îndreptat intenționat spre mașină. Impactul a fost atât de puternic încât mașina victimei a fost împinsă în gardul unui imobil și a lovit o conductă de gaz.
În urma incidentului, cei trei ocupanți ai autoturismului Opel au suferit leziuni. Femeia și unul dintre pasageri au avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale, în timp ce al treilea pasager a suferit răni mai serioase, necesitând 22-24 de zile de tratament.
Din declarațiile femeii, inculpatul mai avusese comportamente agresive în trecut, dar aceasta a ales să nu depună plângere, sperând că situația se va calma de la sine.
„După ce a trecut de intersecția cu sens giratoriu din dreptul magazinului Lidl, în timp ce se deplasa pe strada Laminoriștilor din direcţia Turda spre centru, a observat că din sens opus venea inculpatul cu autoturismului marca BMW.
Acesta după ce a trecut de ea a întors autoturismul, venind după ea, iar la un moment dat a depășit-o, după care i-a frânat brusc în faţă, fiind nevoită să oprească.
Inculpatul s-a dat jos de la volanul autoturismului marca BMW şi a venit la geamul acesteia, moment în care a blocat ușile mașinii, a coborât puţin geamul, observând că inculpatul era nervos, agitat, începând să strige la ea, reproşându-i că îşi bate joc de el şi că se joacă cu el.
În acel moment a intervenit persoana vătămată, solicitându-i să o lase în pace, dar acesta s-a uitat pe geam să vadă cu cine este în autoturism, după care i-a solicitat pe un ton amenințător să le lase pe cele două persoane vătămate unde trebuia să le ducă după care să se întâlnească cu el.
Fiindu-i frică, l-a refuzat, moment în care inculpatul i-a spus că îi va arăta el, după care s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW şi a pornit spre centru, însă după ce a parcurs o distanță scurtă a întors mașina şi s-a îndreptat spre ei, moment în care persoana vătămată i-a spus să iasă cu autoturismul de pe drum întrucât inculpatul intră în ei.
A oprit autoturismul, urcându-l pe trotuarul din dreptul imobilului cu nr. 63 însă inculpatul a venit cu viteză înspre ei şi a acroșat cu autoturismul său marca BMW partea stângă a mașinii sale, în partea în care se afla ea.”, au reșinut magistrații clujeni.
*Fotografie cu caracter ilustrativ!
3 Comentarii