Tânără din Cluj, snopită în bătaie cu o coadă de mătură de soțul agresiv! Bărbatul a fost iertat de instanță


Un bărbat din localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj, a scăpat fără nici măcar o zi de închisoare, după ce și-a bătut fără milă soția cu o coadă de mătură și i-a dat un pumn în față. 

Judecătoria Turda a dispus miercuri, 7 mai 2025, încetarea procesului penal pornit împotriva bărbatului, pe motiv că victima și-a retras plângerea.  

În plus, femeia este obligată să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 720 de lei. 

Clujeanul era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie. 

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că, în data de 31.03.2022, ora 18:30, în timp ce se afla la domiciliul din com. Frata, sat Soporu de Câmpie, jud. Cluj, a lovit-o pe soţia sa cu o coadă de mătură în zona capului, iar în data de 02.08.2023, ora 11:00, în timp ce se afla la domiciliul din com. Frata, sat Soporu de Câmpie, jud. Cluj, a lovit-o pe soţia sa cu pumnul în zona feţei.”, au reținut magistrații clujeni. 

Comentarii Facebook