Miercuri 11 Decembrie

Polițist local din Cluj-Napoca, agresat de un șofer care n-a vrut să-și mute mașina: „Îţi dau o bucată şi leşini, mă! Nu ți-e rușine?”


Un polițist local din Cluj-Napoca a fost amenințat și agresat de un șofer recalcitrant care a refuzat să-și mute mașina. Incidentul a avut loc la data de 8 octombrie 2022, de Zilele Clujului, dar cazul a ieșit la suprafață după ce magistrații de la Curtea de Apel Cluj au dispus definitiv condamnarea agresorului la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, la data de 11 octombrie 2024. 

Cum s-a petrecut incidentul

Pentru că traficul rutier urma să fie restricționat pe durata evenimentelor ce au avut loc cu ocazia Zilelor Clujului, bărbatul a fost rugat să-și mute mașina de un polițist local. Acela a fost și momentul în care șoferul s-a înfuriat peste măsură și a început să-și verse nervii pe funcționarul public. 

Acesta a reacţionat nervos, replicându-i poliţistului local: „ce vrei mă!?”, „ce îţi trebuie mă?!”, „cine eşti tu să îmi spui să mut maşina!?”,  după care s-a apropiat agresiv şi cu repeziciune spre polițistul local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,  spunându-i următoarele: „îţi dau o bucată şi leşini, mă!”.

La eveniment a fost martoră și o colegă a polițistului local, însă incidentul a fost surprins într-o înregistrare video făcută de persoana vătămată cu telefonul mobil.  

Din videoclip reiese că polițistul local îi solicită bărbatului să mute autoturismul: „Domnule, v-am spus frumos să mutaţi maşina pentru că se închide strada”, iar bărbatul îi răspunde: „Ce mi-ai spus frumos, ai strigat la mine ca un ţigan”.

În continuare, bărbatul se apropie cu paşi rapizi de persoana vătămată, moment în care aceasta îi transmite: „Vă rog frumos să nu vă apropiaţi.”.

Inculpatul răspunde următoarele: „Da’ de ce să nu mă apropiu? Că mi-ai spus să mă duc la maşină, nu mi-ai zis să mă duc la maşină? Bă, nu mi-ai spus să merg la maşină? Nu mi-ai zis cum te numeşti, cine eşti, ce doreşti, ai dat drumul la alarmă, ca să ce.... că o ridici, cum o ridici? Îi inchisă strada? spune-mi te rog unde-i închisă strada. Bă, unde-i închisă strada… aici am venit pe lângă colegii tăi, cum comentezi aşa mă?”.

Mai apoi, agresorul îi spune persoanei vătămate „îţi dau o bucată şi leşini mă, nu ţi-i ruşine”, apoi victima  îi cere buletinul autorului, însă acesta îi răspunde că nu-i dă nimic, după care filmarea se încheie.

Comentarii Facebook