„Ministrul Plagiaturii”, pus la zid de un fost judecător clujean: Acuzații grave de furt intelectual, chiar la vârful Justiției
O nouă controversă zguduie scena publică și sistemul de justiție din România, după ce s-a descoperit faptul că ministrului Justiției, Radu Marinescu, și-a plagiat teza de doctorat, conform PressOne.
În avcest context, fostul judecător clujean Cristi Danileț a lansat un mesaj tăios. Sub titlul tăios de „Ministrul Plagiaturii”, Danileț reia și amplifică dezvăluirile realizate de PressOne, prin jurnalista Emilia Șercan, privind teza de doctorat a oficialului guvernamental.
„Este furt intelectual, nu o nuanță academică”
Cristi Danileț explică, pe un ton fără echivoc, ce înseamnă plagiatul și de ce situația este, în opinia sa, de o gravitate excepțională. „A plagia înseamnă a-ți însuși pe nedrept creația altuia. Este furt intelectual.”, subliniază fostul magistrat, respingând orice tentativă de relativizare sau minimalizare a faptelor.
Potrivit investigației PressOne, 140 de pagini din totalul de 247 ale tezei de doctorat nu îi aparțin ministrului, fiind copiate din alte lucrări academice. Danileț afirmă că a verificat personal materialele incriminate și că nu există nicio îndoială asupra concluziilor.
„Furt ca la proști: copiat cuvânt cu cuvânt”
Într-un limbaj neobișnuit de direct pentru un fost judecător, Cristi Danileț descrie metoda folosită drept „cea mai ordinară formă de plagiat.”. Textul, spune el, a fost preluat „cuvânt cu cuvânt”, cu tot cu formatare, structură și note de subsol, fără niciun efort de disimulare.
„Nu îți trebuie nicio expertiză și nicio instituție pentru asta. Este suficientă o simplă comparație.”, punctează Danileț, sugerând că dovezile sunt atât de evidente încât nu lasă loc de interpretări sau proceduri complicate.
Ministrul Justiției și problema adevărului
Cea mai dură parte a mesajului vine atunci când Danileț leagă plagiatul de funcția deținută. „Avem un ministru care ar trebui să fie al Justiției. Justiția înseamnă Dreptate. Dreptatea are ca fundament Adevărul.”, afirmă fostul judecător.
Iar concluzia sa este tranșantă: adevărul este că ministrul a plagiat, cel puțin în paginile prezentate public de PressOne. În acest context, Danileț ridică implicit o întrebare incomodă: câtă credibilitate mai poate avea un ministru al Justiției acuzat de furt intelectual?
4 Comentarii