Justiția a dat dreptate unui ONG din Cluj: Autorizația emisă acum aproape 40 de ani pentru construirea bajului de la Mihăileni a fost anulată

Barajul Mihăileni, blocat din nou: instanța anulează autorizația de construcție din 1987

Curtea de Apel Cluj a decis anularea autorizației de construire pentru Barajul Mihăileni, emisă în 1987, și a confirmat că lucrările nu pot continua fără o autorizație actualizată. Decizia vine după ce Comunitatea Declic a contestat folosirea unui act administrativ vechi de aproape 40 de ani, neconform cu legislația și realitatea tehnică și de mediu din prezent, potrivit agerpres.

Instanța a stabilit că proiectul nu poate fi dus mai departe pe baza unei autorizații expirate și că orice continuare a lucrărilor necesită o procedură completă de reautorizare. Aceasta trebuie să includă studii actualizate, avize de mediu și consultare publică. Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare de campanii la Declic, a declarat: „Mihăileni este exemplul clar al modului în care autoritățile încearcă să forțeze proiecte ilegale, folosind acte expirate pentru a justifica cheltuirea banilor publici și ignorând legea, mediul și drepturile comunităților afectate.”

Decizia instanței ridică și întrebări despre responsabilitatea fostului ministru al Mediului, Tanczos Barna, în alocarea fondurilor pentru acest proiect, mai ales după inaugurarea barajului în 2022, în ciuda unor decizii judecătorești care opreau lucrările.

Decizia oficială a instanței: autorizația Barajului Mihăileni anulată și cheltuieli de judecată acordate Declic

Curtea de Apel Cluj a detaliat soluția pe scurt: a admis recursul formulat de Asociația Declic împotriva sentinței Tribunalului Cluj și, în rejudecare, a admis în întregime acțiunea ONG-ului, anulând autorizația de construire nr. 69/2640/1987 pentru Barajul Mihăileni. Instanța a obligat pârâții, Consiliul Județean Hunedoara și Administrația Națională „Apele Române”, Administrația Bazinală de Apă Crișuri – să plătească Declic suma de 4.777,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, precum și 32.839,83 lei pentru cheltuielile de judecată inițiale.

Recursurile formulate de pârâți și cererea de intervenție accesorie a societății SOCOT S.A. au fost respinse ca neîntemeiate, iar decizia este definitivă, fiind comunicată oficial pe 16 februarie 2026.

Barajul Mihăileni, un proiect vechi cu impact major asupra mediului

Acumularea de la Mihăileni, situată pe râul Crișul Alb, a început în 1987, în perioada comunistă, și a fost abandonată după 1990 pentru perioade lungi. Reluarea lucrărilor începând din 2017 s-a bazat pe autorizația veche, fără reautorizare conform standardelor moderne. Specialiștii avertizează că finalizarea barajului ar putea provoca daune ireversibile: afectarea sectoarelor râului și a afluenților, impact asupra sitului Natura 2000 Defileul Crișului Alb, formarea unei acumulări care va emite metan și dependența de apa barajului pentru proiectul minier Rovina.

Roxana Mândruțiu, avocata Declic, a subliniat: „Prin această decizie, instanța confirmă un principiu esențial al statului de drept: nimeni, cu atât mai puțin autoritățile statului, nu se poate prevala de acte administrative vechi de aproape 4 decenii pentru a justifica lucrări de amploare în prezent.”

Decizia Curții de Apel Cluj oprește astfel lucrările la Barajul Mihăileni până la emiterea unei autorizații valide, marcând o victorie importantă pentru organizațiile civice și protecția mediului.

Comentarii Facebook