Doi indivizi din Cluj au BLOCAT traficul ca să bată un rival! Victima a suferit răni grave, după ce a fost atacată cu o rangă și spray lacrimogen


Doi clujeni au fost condamnați, la sfârșitul lunii trecute, de Judecătoria Dej la câte doi ani de închisoare cu suspendare, după ce au blocat traficul timp de 15 minute, ca să bată un rival. 

Incidentul a avut loc în vara anului 2022, pe DN1C, în localitatea Valea Groșilor, județul Cluj.

Potrivit anchetatorilor, la data 14 iunie 2022, în jurul orei 13:47, cei doi agresori au urmărit victima în trafic și s-au folosit de mașini ca să blocheze total circulația, pentru a-și opri forțat rivalul. 

Aceștia, alături de alți complici, l-au atacat pe bărbat cu o rangă metalică și un spray lacrimogen, provocându-i leziuni care au necesitat între 45 și 50 de zile de îngrijiri medicale.  

În ciuda agresiunilor suferite, victima și-a retras ulterior plângerea împotriva majorității atacatorilor, menținând-o doar împotriva unuia dintre inculpați. Însă, instanța i-a condamnat pe cei doi la câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.  

În data de 14.06.2022, în timp ce persoana vătămată se deplasa ca pasager al autoturismului marca Mercedes-Benz, la un moment dat, prin localitatea Valea Groşilor, a fost blocat în trafic de două autoturisme din care au coborât inculpaţii.

Văzând că aceştia se apropie de el, a coborât din autoturism cu intenţia de a fugi, dar a fost surprins şi lovit de către ######## #### cu o rangă în zona cotului mâinii stângi cu care s-a apărat de a nu fi lovit în cap.

Persoana vătămată expune faptul că a prins corpul contondent, moment în care ######## ###### 1-a lovit cu o rangă în zona coastelor.

Relatează că a căzut, simţind că este lovit cu pumnii şi picioarele, iar la un moment dat inculpatul ######## ###### a scos un briceag cu intenţia de a-1 agresa, dar nu 1-a mai folosit deoarece a intervenit fratele lui care i-a spus să nu folosească cuţitul. Tot acesta declară că la un moment dat şi-a pierdut starea de cunoştinţă şi nu poate reda alte amănunte ale conflictului.”, au reținut magistrații clujeni.

Comentarii Facebook