Cristi Danileț dă de pământ cu judecătorul care a decis suspendarea deciziei CCR: „Aberație judiciară! Cum să anulezi ce s-a aplicat deja?”


Un magistrat de la Curtea de Apel Ploiești a dispus joi anularea și suspendarea deciziei Curții Constituționale (CCR) prin care se anulau rezultatele alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Cristi Danileț, fostul judecător clujean, a declarat că o instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

„Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025. Cum să suspenzi aplocarea a ceva ce deja s-a aplicat?? 

Desigur, dacă se decide altfel avem de a face cu o aberație judiciară, care produce urmatoarele consecințe:

- judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credință a legii;

- soluția va fi corectată de ICCJ;

- INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraților în drept administrativ și drept constituțional”, a spus Cristi Danileț. 

CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ DE PROPORȚII cu zece zile înainte de alegeri! Curtea de Apel Ploiești a desființat decizia de anulare a alegerilor! Ce urmează

Totodată, fostul judecător a mai precizat că e de ajuns ca un magistrat să ia „țeapă” la aberațiile susținute de unii avocați rău intenționați, ca să se creeze o problemă temporară.  

„In dosarul 300/42/2025, completul 1F decide că nu e treaba unei instanțe de judecată să anuleze o hotărâre a CCR. Corect!  În dosarul 301/42/2025 completul 12 F decide că o Instanță de judecată poate să anuleze o hotărâre CCR. Aberație! Pariez că reclamanții nu au nicio treabă cu dreptul, ci s-a apelat la o "inginerie judiciară":  au fost gasite mai multe persoane necunoacute în domeniu și fără vreun interes cărora li s-a "servit" aceeași acțiune de chemare in judecată.

Aceste persoane au introdus mai multe acțiuni identice la aceeași instanță care, prin repartizare aleatorie, au revenit unor judecători diferiți. E de ajuns ca un judecător să ia "țeapă" la aberațiile susținute de unii avocați rău intenționați, ca să se creeze o problemă temporară. Noroc că ICCJ va avea ocazia să se pronunțe, anulând hotararea Curtii de Apel Ploiești de azi”, a mai spus Cristi Danileț. 


Comentarii Facebook