Bărbat din Cluj, condamnat după ce și-a amenințat fosta iubită cu moartea deși avea ordin de protecție: „Când te prind, te omor!”
Bărbat din Cluj, condamnat după ce și-a amenințat fosta iubită cu moartea deși avea ordin de protecție: „Îți rup gura și capu, când prind, te omor!"
Un bărbat de 43 de ani din Florești a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la 7 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce a încălcat un ordin de protecție și și-a amenințat fosta concubină cu moartea chiar în fața blocului unde aceasta locuia.
Incidentul a avut loc pe 11 aprilie 2023. Femeia se întorcea de la serviciu și vorbea la telefon când, ajunsă în dreptul blocului, l-a văzut pe fostul ei concubin apărând în fața sa. Deși un ordin de protecție îi interzicea bărbatului să se apropie la mai puțin de 200 de metri de ea, acesta nu doar că a încălcat interdicția, ci a început să o înjure și să o amenințe cu acte de violență: „Îți rup gura și capu, când prind, te omor!"
Speriată, femeia a intrat în apartament și a sunat la 112. Polițiștii au intervenit la fața locului.
Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Cluj-Napoca încă din ianuarie 2023 și îi interzicea bărbatului orice contact cu victima, inclusiv telefonic, timp de 6 luni. Prevederile ordinului îi fuseseră comunicate personal în ziua emiterii.
Prima instanță: prea blând. Parchetul a atacat decizia
Trimis în judecată pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, bărbatul a recunoscut faptele în fața instanței, solicitând judecata în procedură simplificată. Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat în decembrie 2025 la o pedeapsă rezultantă de 7 luni închisoare, însă a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, practic, fără nicio consecință privativă de libertate.
Parchetul a atacat soluția, apreciind că pedeapsa este „mult prea blândă" și că amânarea aplicării nu este de natură să descurajeze un astfel de comportament, nici din partea inculpatului, nici a altor persoane.
Curtea de Apel Cluj a înăsprit soluția
Judecând apelul, Curtea de Apel Cluj a dat dreptate parțial procurorilor. Pedepsele individuale au rămas neschimbate, 6 luni pentru încălcarea ordinului de protecție și 3 luni pentru amenințare, cu o pedeapsă rezultantă de 7 luni, însă amânarea aplicării pedepsei a fost înlocuită cu suspendarea sub supraveghere, o soluție mai severă din punct de vedere juridic.
Curtea a motivat că bărbatul nu s-a limitat la simpla prezență în zona interzisă, ci a amenințat-o pe victimă inclusiv cu moartea, ceea ce denotă „un grad ridicat de periculozitate a acțiunilor inculpatului, o impulsivitate pronunțată și o lipsă de control asupra propriilor reacții". Instanța a subliniat că doar reacția femeii — care a intrat rapid în bloc, a împiedicat escaladarea situației.
Pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, calculat de la data pronunțării deciziei, inculpatul din Florești trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Cluj, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu sau deplasare mai lungă de 5 zile și să frecventeze un program de reintegrare socială.
De asemenea, va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Primăria Cluj-Napoca, fie la Asociația „O masă caldă" din Cluj-Napoca.
Dacă va săvârși o nouă infracțiune sau nu va respecta obligațiile impuse, suspendarea poate fi revocată, urmând să execute efectiv cei 7 luni de închisoare. Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.
0 Comentarii