Universitatea Cluj continuă să impresioneze în play-off-ul Superligii și devine, etapă după etapă, tot mai greu de ignorat în cursa pentru titlu. Liderul campionatului, cu patru victorii din tot atâtea meciuri în play-off, a atras acum și aprecierea unui
O declarație neobișnuită pentru fotbalul din Cluj-Napoca a venit din partea lui Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj. Într-un moment în care lupta pentru titlu este extrem de strânsă, Mureșan a afirmat că ar prefera ca Universitatea Cluj, marea rivală din
CFR Cluj a obținut o victorie extrem de importantă, dar și chinuită, în fața celor de la FC Argeș, scor 1-0, în etapa a 5-a din play-off-ul Superligii. Golul decisiv a venit în prelungiri, într-un final dramatic care a readus speranța în Gruia. Totuși, di
Antrenorul lui Dinamo București, Zeljko Kopic, a surprins înaintea duelului din play-off cu Universitatea Cluj, după ce a lăudat fără rezerve forma echipei ardelene. Tehnicianul croat a declarat public că „U” este, în acest moment, cea mai puternică forma
Neluțu Varga îi așteaptă pe cei de la Universitatea Cluj să joace pe stadionul din Gruia: „Îi lăsăm și pe ei. Le vom lua chirie normală”
Macalou, în lacrimi după pierderea tatălui, a găsit puterea să transmită un mesaj fanilor lui „U" Cluj: „Nu am destule cuvinte să vă mulțumesc"
Sabău, convins că U Cluj poate face EVENTUL: „Au un lot competitiv, nu mai e o echipă de retrogradare”
Universitatea Cluj ar putea da una dintre cele mai importante lovituri financiare din ultimii ani, după ce golgheterul echipei, bosniacul Jovo Lukic, a intrat în atenția unui club de tradiție din Europa. Presa din Bosnia anunță că Beșiktaș, formație cu 16
O posibilă revenire în Superliga a lui Nicolae Stanciu începe să prindă contur, în ciuda mesajelor transmise de președintele Universității Cluj, Radu Constantea. Conducătorul „Șepcilor Roșii” a încercat să „lămurească” situația pentru Digisport și a anunț
Un rezultat care a zguduit complet calculele pentru titlu a schimbat, practic peste noapte, ierarhiile din Superligă. Nu doar în clasament, ci și în percepția specialiștilor și, mai ales, a caselor de pariuri, acolo unde diferențele au devenit deja greu d
Mesaj clar după 4-0! Șeful lui U Cluj temperează visul la titlu: „Nu ne entuziasmăm peste măsură”
Cristiano Bergodi temperează euforia fanilor U Cluj, după victoria cu Craiova: „Stăm cu picioarele pe pământ, nu trebuie să visăm”
Patru din patru și lider detașat! U Cluj domină SuperLiga, iar Tișe visează la Europa: „Visez la Champions League”
Unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului din Superliga României se joacă luni seară, pe Cluj Arena, acolo unde Universitatea Cluj primește vizita celor de la Universitatea Craiova. Duelul are o miză uriașă: echipa care va câștiga poate deveni
Apel emoționant al suporterilor clujeni înainte de U Cluj – Craiova: „Băieții ăștia merită, pentru că fac istorie”
Clujenii l-au omagiat pe Mircea Lucescu într-un mod inedit: și-au lipit autocolante cu numele Maestrului pe propriile mașini cu mesajul simplu și clar: „Mulțumim Mircea Lucescu!”
CFR Cluj transmite un semnal puternic înaintea uneia dintre cele mai dificile deplasări din acest final de sezon. Într-o intervenție la GSP Live, președintele clubului, Iuliu Mureșan, a anunțat că ardelenii și-au rezolvat problemele financiare care le pun
Sorin Cârțu, atac la U Cluj, după ce a ajuns să fie lider în Superliga: „Sunt puțin norocoși! Prima repriză cu Rapid a fost a giuleștenilor”
Lider în Superligă, dar fără vise la titlu! Președintele U Cluj trage semnalul de alarmă: „Pentru noi, visul e Europa"
U Cluj, lider după o victorie istorică cu Rapid! Chipciu, în lacrimi după meci: „Sper ca nea Mircea să se facă bine. Nu voi mai prinde un antrenor ca el"
Alin Tișe, în extaz după Rapid-U Cluj: „Ce echipă! Ce victorie! Unică!" Clujul a explodat de bucurie în această seară
Cluburile și-au publicat rezultatele financiare pe 2025, lucru care a permis realizarea unor analize comparative, care arată o situație bună a Universității și pe acest plan
Un fotbalist de la U Cluj vrea totul cu echipa lui Bergodi. Mesaj puternic înaintea meciului cu Rapid: „Trebuie doar să câștigăm”
Declarație surprinzătoare în plin play-off din Superliga României. Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a răsturnat complet calculele hârtiei și ale caselor de pariuri și a anunțat că mizează pe Universitatea Cluj în lupta pentru titlu. Afirmația vine
Clujul intră sub supraveghere specială înainte de Paște. Prefectura a anunțat controale masive în piețe, supermarketuri, trafic și la lăcașurile de cult, dar și noi măsuri pentru șomeri și angajatori
Consiliul Județean Cluj urmează să aprobe intrarea oficială într-un parteneriat amplu care vizează promovarea adopției câinilor fără stăpân și conștientizarea publicului asupra importanței sterilizării. Proiectul, intitulat „Adoptă un Prieten pe viață”, r
CFR Cluj va juca împotriva lui Dinamo chiar în prima zi de Paște, într-un meci programat de LPF în etapa a 4-a din play-off-ul Superligii. Derby-ul din Gruia începe la ora 21:00 și vine cu miză importantă pentru ambele echipe
Verdict clar: Universitatea Cluj este favorita surpriză la titlu: „Are tot ce-i trebuie”
Anunț bombă de la un fost căpitan al Universității Cluj: „Eu sper ca măcar un trofeu să fie la Cluj, la U Cluj”
Cursa pentru titlul din Superliga devine tot mai tensionată, însă dincolo de trofeu, miza reală este accesul în preliminariile UEFA Champions League. O simulare bazată pe coeficienții actuali arată diferențe majore între principalele candidate, în special