Ştiri      suporter

“U” Cluj și UTA Arad, duel centenar. Ce a declarat antrenorul Sabău înainte de al 100-lea meci direct între cele două formații

“U” Cluj și UTA Arad, duel centenar. Ce a declarat antrenorul Sabău înainte de al 100-lea meci direct între cele două formații

Universitatea Cluj urmează să o întâlnească, în a treia etapă din Superligă, pe UTA Arad, astăzi, 29 iulie, de la ora 19:00. Meciul din această seară va fi a 100-a întâlnire directă dintre cele două echipe.

Sabău atrage atenția înainte de UTA - U. Cluj: „După o așa înfrângere, starea e alta, lui Rednic îi este ușor”

Sabău atrage atenția înainte de UTA - U. Cluj: „După o așa înfrângere, starea e alta, lui Rednic îi este ușor”

După un început bun de campionat al „U” Cluj, cu două zile înaintea derby-ului de tradiție de la Arad, Ioan Ovidiu Sabău a prefațat partida în cadrul conferinței de presă.

,,O rușine nemaivăzută până acum în fotbal.” Ovidiu Hațegan este implicat într-un scandal imens din cauza VAR la Jocurile Olimpice

,,O rușine nemaivăzută până acum în fotbal.” Ovidiu Hațegan este implicat într-un scandal imens din cauza VAR la Jocurile Olimpice

Scandal imens în meciul Argentina - Matoc, de la Jocurile Olimpice, în care românul Ovidiu Hațegan a fost asistent VAR. Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris are loc vineri,

Noua vedetă de la ,,U” Cluj a marcat două goluri la primul meci pe Cluj Arena. Tânărul are doar 22 de ani: „E o onoare să fiu antrenat de Sabău”

Noua vedetă de la ,,U” Cluj a marcat două goluri la primul meci pe Cluj Arena. Tânărul are doar 22 de ani: „E o onoare să fiu antrenat de Sabău”

Vladislav Blănuță are un start perfect de sezon. Atacantul a reușit să înscrie două goluri în victoria împotriva Hermannstadt-ului, iar FC Universitatea Cluj pare că și-a găsit un nou atacant valoros alături de care să atace play-off-ul.

Rapid - CFR Cluj, cel mai tare meci din etapa a doua. Cristi Manea ar putea juca pentru prima oară împotriva foștilor colegi

Rapid - CFR Cluj, cel mai tare meci din etapa a doua. Cristi Manea ar putea juca pentru prima oară împotriva foștilor colegi

In această seară de la ora 22 are loc partida derby din etapa a 2-a din Superliga, în care CFR Cluj întâlnește, în deplasare, pe Rapid București

Cum a reacționat Neluțu Sabău după ce a aflat unde se va disputa derby-ul Clujului din etapa a 4-a: „Sper să nu greșesc, ambele cluburi sunt de acord”

Cum a reacționat Neluțu Sabău după ce a aflat unde se va disputa derby-ul Clujului din etapa a 4-a: „Sper să nu greșesc, ambele cluburi sunt de acord”

Derby-ul ”U” Cluj - CFR Cluj nu se va disputa pe „Cluj Arena” din cauza festivalului UNTOLD.

Din pasiune pentru fotbal: Un clujean a strâns o colecție impresionantă, peste 200 de tricouri semnate de fotbaliști români: ,,A meritat fiecare bănuț

Din pasiune pentru fotbal: Un clujean a strâns o colecție impresionantă, peste 200 de tricouri semnate de fotbaliști români: ,,A meritat fiecare bănuț"

Un clujean este cel mai înfocat suporter! Tânărul din Gherla are o colecție impresionantă, peste 200 de tricouri semnate de fotbaliști români.Simon Zsolt a strâns o colecție uimitoare de tricouri purtate și semnate de fotbaliști.

Mamadou Thiam a vorbit despre revenirea la “U” și ce așteptări are pentru noul sezon. A transmis un mesaj și pentru fani:,,Cred că putem merge în play-off

Mamadou Thiam a vorbit despre revenirea la “U” și ce așteptări are pentru noul sezon. A transmis un mesaj și pentru fani:,,Cred că putem merge în play-off"

Atacantul a povestit că se simte foarte bucuros la echipă și că antrenamentele decurg bine și este fericit că a revenit la echipă. Când a văzut că antrenorul Ioan Ovidiu Sabău s-a întors la “U”

Doliu la CFR Cluj: „Colegul nostru s-a stins din viață, drum lin către stele nea Miki!”

Doliu la CFR Cluj: „Colegul nostru s-a stins din viață, drum lin către stele nea Miki!”

Veste proastă pentru suporterii echipei CFR Cluj! Vicecampioana României este în doliu.

Naționala României mai rămâne puțină vreme în Germania. Avionul care trebuia să îi aducă acasă s-a stricat

Naționala României mai rămâne puțină vreme în Germania. Avionul care trebuia să îi aducă acasă s-a stricat

Naționala de fotbal a României mai așteaptă puțin revenirea în România. Zborul s-a amânat din cauza unor probleme tehnice ale aeronavei cu care aceștia se întorc de la Frankfurt

Mii de clujeni înfruntă ploaia în Piața Unirii din centrul Clujului pentru a susține echipa națională în meciul cu Olanda- FOTO/VIDEO

Mii de clujeni înfruntă ploaia în Piața Unirii din centrul Clujului pentru a susține echipa națională în meciul cu Olanda- FOTO/VIDEO

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, mii de clujeni s-au adunat în această seară în Piața Unirii din centrul orașului pentru a susține echipa națională de fotbal a României în meciul crucial împotriva Olandei. Evenimentul a atras o mulțime ent

Reacția fanilor după ce Radu Drăgușin s-a pozat cu iubita sa în ipostaze tandre:  ,,A aflat iubita mea că ești luat și brusc nu mai vrea să ne despărțim”

Reacția fanilor după ce Radu Drăgușin s-a pozat cu iubita sa în ipostaze tandre: ,,A aflat iubita mea că ești luat și brusc nu mai vrea să ne despărțim”

Radu Drăgușin, unul dintre cei mai mai apreciați fotbaliști români ai momentului este foarte prețuit de fani, dar mai ales de fane. Mare le-a fost dezamăgirea fetelor după ce sportivul a distribuit, pe rețelele de socializare.

Unde poți vedea meciul România-Olanda, în Cluj, pe un ecran uriaș? În ambele locații accesul este gratuit dar locurile sunt limitate

Unde poți vedea meciul România-Olanda, în Cluj, pe un ecran uriaș? În ambele locații accesul este gratuit dar locurile sunt limitate

Clujenii vor putea vedea meciul Romania-Olanda, din optimile de finală ale Campionatului European, pe un ecran mare, în mai multe locații din Cluj-Napoca.

Victorie clară pentru “U” Cluj în cel de-al doilea amical din Austria

Victorie clară pentru “U” Cluj în cel de-al doilea amical din Austria

„Studenții” au început luna iulie cu o victorie în cantonamentul din Austria. Echipa noastră s-a impus cu 5-0 împotriva celor de la UVB Vöcklamarkt, formație din liga a III-a austriacă

Meciul România-Olanda, pe un ECRAN URIAȘ, la Cluj! Au intrat pe fir jandarmii după ultima bătaie între suporteri: „Să nu se implice”

Meciul România-Olanda, pe un ECRAN URIAȘ, la Cluj! Au intrat pe fir jandarmii după ultima bătaie între suporteri: „Să nu se implice”

Clujenii se vor putea bucura de meciul României cu Olanda ce se va disputa în 2 iulie, de la ora 19:00, chiar în centrul Clujului.

Un fost jucător al CFR Cluj a fost numit antrenor la un club european de elită, care are trofeul Champions League în palmares!

Un fost jucător al CFR Cluj a fost numit antrenor la un club european de elită, care are trofeul Champions League în palmares!

Roberto de Zerbi, fost campion al României cu CFR, în 2010-2012, a dat lovitura!

Poți vedea meciul România-Olanda pe un ECRAN URIAȘ, la Cluj! Boc a făcut anunțul, vor fi 2500 de scaune pentru suporteri

Poți vedea meciul România-Olanda pe un ECRAN URIAȘ, la Cluj! Boc a făcut anunțul, vor fi 2500 de scaune pentru suporteri

Clujenii se vor putea bucura de meciul României cu Olanda ce se va disputa în 2 iulie, de la ora 19:00, chiar în centrul Clujului.

U-BT dă START la vânzarea de abonamente. Modificări importante privind locurile. Vezi cât costă un abonament sau un bilet

U-BT dă START la vânzarea de abonamente. Modificări importante privind locurile. Vezi cât costă un abonament sau un bilet

Campania de abonamente pentru sezonul 2024-2025 la meciurile echipei U BT începe vineri, 28 iunie

Clujenii vor să vadă meciul România-Olanda pe un ECRAN MARE! Îi cer lui Emil Boc să rezolve problema: „Să pună în centru”

Clujenii vor să vadă meciul România-Olanda pe un ECRAN MARE! Îi cer lui Emil Boc să rezolve problema: „Să pună în centru”

România a reușit performanța remarcabilă de a se califica în ,,optimi” la Euro 2024, după ce a terminat la egalitate meciul cu Slovacia. Mii de suporteri clujeni au susținut echipa națională din fața televizoarelor

Cele mai frumoase imagini cu suporterii clujeni sărbătorind calificarea României în optimile Euro 2024, în timp ce cântă imnul României VIDEO

Cele mai frumoase imagini cu suporterii clujeni sărbătorind calificarea României în optimile Euro 2024, în timp ce cântă imnul României VIDEO

Știri de Cluj v-a prezentat mai multe imagini cu suporterii clujeni care au sărbătorit în centrul orașului calificarea echipei naționale de fotbal a României de pe primul loc în optimile Euro 2024, după meciul România-Slovacia încheiat 1-1.

Aurel Tămaș a sărbătorit calificarea echipei naționale în optimile EURO 2024: A încins o horă cu românii pe străzile din Germania- VIDEO

Aurel Tămaș a sărbătorit calificarea echipei naționale în optimile EURO 2024: A încins o horă cu românii pe străzile din Germania- VIDEO

Bucuria a cuprins Clujul și întreaga țară, după ce echipa națională de fotbal a României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European 2024. Printre suporterii entuziasmați s-a numărat și cunoscutul cantăreț clujean

VIDEO Clujenii, extaz în Piața Avram Iancu, sărbătorind calificarea echipei naționale în optimile Euro 2024. Imagini cu bucuria suporterilor

VIDEO Clujenii, extaz în Piața Avram Iancu, sărbătorind calificarea echipei naționale în optimile Euro 2024. Imagini cu bucuria suporterilor

Clujenii s-au îndreptat în număr mare, și înca mai vin spre Piața Avram Iancu din centrul orașului pentru a sărăbători calificarea echipei naționale în optimile Euro 2024. Cântă și scandează România!

Clujenii se adună în Piața Avram Iancu pentru a sărbători calificarea României în optimi la Euro 2024 FOTO VIDEO

Clujenii se adună în Piața Avram Iancu pentru a sărbători calificarea României în optimi la Euro 2024 FOTO VIDEO

Clujul a fost cuprins de un val de entuziasm și bucurie după ce echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024.

INCREDIBIL!!!!!România se califică, în premieră, de pe PRIMUL LOC în optimi la Euro 2024, după scor 1-1 în meciul cu Slovacia! Hai, România!

INCREDIBIL!!!!!România se califică, în premieră, de pe PRIMUL LOC în optimi la Euro 2024, după scor 1-1 în meciul cu Slovacia! Hai, România!

Jucătorii echipei naționale de fotbal a României au făcut cea mai mare bucurie zecilor de mii de suporteri care i-au susținut pe tot parcursul partidei cu Slovacia.

,,Invazia galbenă”, a început deja în Germania! Ziarist clujean, printre miile de români de pe străzile din Frankfurt, înainte de meciul cu Slovacia -VIDEO

,,Invazia galbenă”, a început deja în Germania! Ziarist clujean, printre miile de români de pe străzile din Frankfurt, înainte de meciul cu Slovacia -VIDEO

Astăzi, România joacă ultimul meci din grupe, împotriva Slovaciei, decisiv pentru calificarea în optimile Euro. Deși partida se va juca de la orele 19:00 mii de români au ieșit deja pe străzile din Frankfurt pentru ,,a-și face încălzirea”.

Ce spune Poliția Cluj despre bătaia generală între suporterii CFR și „U” din centrul Clujului

Ce spune Poliția Cluj despre bătaia generală între suporterii CFR și „U” din centrul Clujului

Poliția Cluj nu a intervenit sâmbătă seara la bătaia generală între suporterii principalelor galerii din oraș după meciul dintre România și Belgia.

VIDEO. Bătaie generală între suporterii de la CFR și ”U” pe o stradă din Cluj! Imaginile șocante înregistrate după meciul Belgia-România

VIDEO. Bătaie generală între suporterii de la CFR și ”U” pe o stradă din Cluj! Imaginile șocante înregistrate după meciul Belgia-România

Sâmbătă seara, ultrașii principalelor galerii din oraș s-au luat la bătaie după meciul dintre România și Belgia.

Unde poți vedea meciul România-Slovacia, în Cluj, pe un ecran mare? Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate

Unde poți vedea meciul România-Slovacia, în Cluj, pe un ecran mare? Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate

Clujenii se vor putea bucura de ultimul meci al României din grupe la Iulius Mall Cluj!Pe terasa de la food court, va fi amplasată o zonă unde suporterii vor putea viziona meciul România-Slovacia, partida fiind proiectată pe un ecran de mari dimensiuni.

Suporterii, extrem de supărați că „prințișorul” Hagi dă interviuri în spaniolă: „Nesimțire, proastă creștere, sfidare la adresa ROMÂNIEI” -VIDEO

Suporterii, extrem de supărați că „prințișorul” Hagi dă interviuri în spaniolă: „Nesimțire, proastă creștere, sfidare la adresa ROMÂNIEI” -VIDEO

Suporterii români sunt extrem de supărați pe Ianis Hagi pentru că a dat un interviu în limba spaniolă, după ce România a pierdut meciul cu Belgia.