Primăria Apahida angajează doi medici specialiști pentru cabinetele medicale din școlile comunei. Posturile sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 40 de ore pe săptămână
Amenzi de până la 20.000 de lei îi așteaptă pe proprietarii de terenuri din comuna Jucu care nu scapă de ambrozie. Poliția Locală anunță acțiuni de verificare în perioada următoare, în baza unui ordin al Prefectului județului Cluj.
Un urs a fost zărit în zona localității Rosieni din județul Cluj, fiind destul dezorientat la prima vedere. Animalul părea într-o stare bună și ar putea fi un pericol pentru localnici.
Criza energetică amenință producția de medicamente din România: Fabricile cer statut de infrastructură critică
Moody's decide diseară soarta ratingului României, iar consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că ziua de vineri este „un fel de Vinerea Mare în zona financiară”. Analistul spune că decizia nu e o sentință finală, ci startul unei numărători inve
Furtunile lovesc Clujul! Cod galben de instabilitate atmosferică, iar zona montană intră sub Cod portocaliu
Smiley și-a ales la UNTOLD 2026 ținuta preferată din colecția creată pentru Trendyol și a dezvăluit ce ar purta chiar el la festivalul de la Cluj.
Virusul West Nile a ajuns și în județul Cluj: un caz confirmat în acest sezon, potrivit datelor INSP. La nivel național au fost raportate 10 infectări în doar două luni, dintre care 7 confirmate în laborator, și două decese, ambele la persoane vârstnice c
O tânără studentă a devenit eroină pentru o familie, implicată într-un accident rutier produs la ieșirea din localitatea Șieu-Măgheruș.
Smiley a dezvăluit, la lansarea activării Trendyol de la UNTOLD 2026, că a devenit pasionat de shopping online de când s-a însurat. Artistul și Gina Pistol și-au prezentat și colecția capsulă realizată alături de Theo Rose.
Micii fermieri pot obține până la 50.000 de euro nerambursabili printr-o singură cerere de finanțare. AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-14, dedicată fermelor de mici dimensiuni, iar sprijinul acoperă până la 85% din cheltuielile
Banca Transilvania și Endeavor România lansează un parteneriat strategic prin care își propun să sprijine companiile românești care vor să se extindă pe piețele internaționale și să faciliteze accesul antreprenorilor la comunitățile de business din Europa
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a publicat lista activităților interzise sau restricționate în vecinătatea aerodromului: lampioane, baloane, artificii, lasere, lumini puternice îndreptate spre cer și fum dens
Programul guvernamental de creșe ajunge săptămâna viitoare și la Cluj, alături de Hunedoara, Arad, Galați și Botoșani. Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că memorandumul pentru angajarea personalului va fi aprobat în maximum două săptămâni
Ministerul Energiei cere consumatorilor casnici, firmelor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul de curent între orele 19:00 și 23:00, până la 31 august 2026. Motivul este scăderea debitului Dunării la cel mai mic nivel din u
Recomandările ISU Cluj pentru cei care merg la UNTOLD ONE! Ce trebuie să faci pentru a fi în siguranță
Medici din Cluj au fost chemați peste noapte la Spitalul Județean Bistrița, unde a avut loc o prelevare de organe și țesuturi de la doi donatori aflați în moarte cerebrală. Două familii au acceptat donarea, iar ficatul, rinichii și corneele merg către pac
Noi explicații despre programul Pata Rât: Peste 550 de persoane au fost relocate, iar beneficiarii plătesc chirie și utilități
Consiliul Județean Cluj și Aeroportul Internațional „Avram Iancu” au organizat o acțiune de informare despre folosirea responsabilă a dronelor, după creșterea accelerată a numărului de utilizatori
Scandal în Consiliul Local din Cluj. Anca Ciubăncan, revoltată după ce Primăria Cluj-Napoca a alocat 30.000 de euro pentru un târg internațional
Cod galben de inundații pe râurile din județul Cluj, valabil de joi de la ora 12:00 până vineri dimineață, la ora 09:00. Hidrologii avertizează asupra viiturilor rapide pe râurile mici, a scurgerilor pe versanți și a creșterilor de debite
Consiliul Județean Cluj este prezent și în acest an cu un stand propriu la UNTOLD 2026, festival care se desfășoară între 6 și 9 august în zona Cluj Arena. Punctul de informare, gestionat de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj
Datorii uriașe într-un bloc ANL de pe Calea Florești din Cluj-Napoca: un apartament are restanțe de 16.000 de lei, altul de 5.000 de lei, iar asociația a rămas fără bani pentru cheltuielile comune
Prima zi a festivalului UNTOLD ar putea fi marcată de vreme severă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil joi, 6 august, între orele 12:00 și 23:00, iar vestul Transilvaniei, inclusiv jude
Vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 5,6% în primul semestru din 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică. Cel mai puternic recul a fost la produsele nealimentare
Focar de loca americană confirmat oficial prin analize de laborator în zona Băișoara, județul Cluj. Toți stupii și întregul echipament al apicultorului afectat au fost incinerate, după fumigație cu sulf și închiderea completă a familiilor
Cei opt reținuți în dosarul tăierilor ilegale de păduri din Cluj au scăpat de arest. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej au dispus control judiciar pentru 60 de zile în cazul tuturor
România pregătește următorul val de investiții după PNRR: Guvernul a operaționalizat CI3P, comitetul interministerial pentru parteneriate public-private, coordonat de Ministerul Finanțelor și format din nouă ministere
Din 12 august 2026 intră în vigoare noul regulament european privind ambalajele, care schimbă regulile pentru toate firmele care produc, importă, distribuie sau vând produse ambalate
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca angajează 75 de persoane pe perioadă nedeterminată. Sunt disponibile zeci de posturi pentru asistenți medicali, infirmieri, îngrijitoare și brancardieri, iar pentru majoritatea nu este necesară vechime.