Eleganța clujenilor de demult este evidențiată prin pozele vechi care își fac periodic apariția în spațiul public. Domni la costum, doamne cu costumașe croite special, ne ridică o întrebare tot mai des: ”Ce s-a întâmplat între timp?”
Unul dintre cei mai cunoscuți Dj din Emiratele Arabe și vedetă a serialului Dubai Bling de pe Netflix, DJ Bliss, va mixa pe scena principală de la Untold.
Din ce în ce mai mulți internauți se plâng că au fost înșelați atunci când au încercat să achiziționeze bilete de festival pentru UNTOLD, din surse neoficiale, de pe rețelele de socializare.
Festivalul Electric Castle nu este la nivelul Untold nici în ceea ce privește ținutele festivalierilor, dar aceștia încearcă să se ridice la nivelul festivalului organizat în centrul Clujului.
Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale verii, anunță că toate abonamentele pentru cea de-a 8-a ediție a festivalului sunt epuizate.
Ultima zi de la Electric Castle a venit cu amenzi mari aplicare șoferilor, agenților economici care nu dădeau bonuri și scandalagiilor.
Jandarmii, poliţiştii și pompierii clujeni au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în a patra zi a Electric Castle, (20 de amenzi în valoare totală de 16.483 lei și 14 de avertismente scrise). 57 de oameni au fost prinși la intrare cu droguri asupra
Festivalul de la Bonțida a fost trecut prin ”sită” de polițiști și jandarmi, fiind mult mai puțini drogați față de anii trecuți.
Polițiștii și jandarmii au reușit să prindă mai mulți consumatori de droguri în a doua zi de la Electric Castle, dar niciun dealer.
Prețurile de la Festivalul Electric Castle au ajuns să îi șocheze pe festivalieri, mai ales pentru produse care nu costă numai câțiva bani.
O trupă care era cap de afiș al Electric Castle nu mai cântă, iar anunțul a fost făcut în timpul festivalului.
În prima zi a festivalului ELECTRIC CASTLE 2023 au fost foarte puțini oameni, fiind numai 20.000 de brățări activate, iar incidentele au cam lipsit.
Festivalul Electric Castle a început cu o ploaie de toată frumusețea, care i-a speriat puțin pe festivalieri, dar meteorologii anunță că nu se pune problema să fie ceva prelungit.
Consiliul Județean anunță că podul peste Someșul Mic din Bonțida, situat pe drumul județean DJ 161, a fost redat circulației.
Contractul de concesiune a parcării de la Aeroportul Cluj, care presupunea, în 2011, construirea unui hotel și a unei parcări supraterane, s-a transformat într-un război al dezinformărilor.
Untold mai are disponibile numai 1000 de abonamente pentru ediția din acest an, restul fiind vândute.
Cei care s-au săturat de locurile scumpe, de unde pleacă de multe ori cu regrete, pot vedea mai jos un exemplu de locație, care poate reprezenta fără nicio grijă o destinație de vacanță pentru 4 - 5 zile.
Ultima noapte a ediției aniversare a celui mai frumos și mai colorat festival organizat pe o plajă din Europa, Neversea, a fost unică și a oferit celor peste 70.000 de fani momente incredibile. Artiștii și DJ-ii naționali și internaționali au reușit să of
Dan Bittman a erupt după experiența avută la finalul zborului Cluj - București, operat de cei de la Tarom.
Protecția Consumatorilor Cluj a găsit nereguli la două firme care vindeau produse alimentare la Jazz in the Park.
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, spune că clujenii nu ar trebui să-și facă griji pentru starea gazonului de pe Cluj Arena în acest an.
Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din lume, se pregătește să deschidă porțile universului său magic în perioada 3-6 august pentru zecile de mii de fani și pentru cei peste 250 de artiști naționali și internaționali. Exp
Au mai rămas câteva zile până la cel mai așteptat festival de la Malul Mării Negre, NEVERSEA. Evenimentul care are loc anul acesta între 6-9 iulie, pe plaja Neversea Beach, din Constanța se află anul acesta la ediția aniversară de cinci ani. La festival s
Autorităţile române, pe urmele unei reţele care făcea trafic de droguri şi de migranţi! Poliţiştii au descoperit o reţea ce acoperea mai multe ţări.
Fostul om de televiziune, Oreste Teodorescu, a venit într-o vizită la Cluj-Napoca, cu ocazia marelui festival de film care a avut loc în Cluj, și nu a ezitat să povestească în cadrul unui podcast ce părere are despre orașul din inima Ardealului, dar și de
Marșul comunității LGBTQ+ din Cluj are loc în această sâmbătă, în centrul municipiului Cluj-Napoca. În Piața Unirii se adună în aceste momente cei care vor să lupte pentru recunoaștere și protecție legală a comunității LGBTQIA+.
Untold se mută în Dubai, unde va avea loc un mega festival în februarie 2024.
Organizatorii UNTOLD și Neversea sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativa “BAC DE 10”. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta.
Organizatorii UNTOLD și Neversea, unele dintre cele mai mari festivaluri din lume, răsplătesc și în acest an excelența studenților de 10 din România, oferindu-le experiențe memorabile în cadrul campaniei “Student de 10”.