Un motociclist de aproximativ 30 de ani se află în stare critică după un accident grav în județul Cluj. Bărbatul a fost găsit în stop cardiorespiratar, cu traumatisme multiple. La fața locului intervin două autospeciale cu modul de descarcerare și un echi
A fost una dintre cele mai solicitante zile pentru pompierii și echipele de intervenție din România. În doar 24 de ore, salvatorii au fost chemați să intervină la peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național, de la incendii și accidente ru
Momente dramatice în această seară pe drumul european E60, în localitatea Poieni din județul Cluj, unde un accident rutier grav a mobilizat de urgență pompierii, echipajele SMURD și elicopterul medical de la Târgu-Mureș. Impactul violent a implicat un aut
Un accident rutier în care au fost implicate un troleibuz și o autoutilitară a avut loc în cursul zilei de astăzi în municipiul Cluj-Napoca, în zona Pieței Avram Iancu, la intersecția cu Bulevardul Dorobanților.
Pompieri militari, peste 4.700 de misiuni în trei zile la nivel național. 32 de persoane salvate, 3.900 asistate medical, 150 de incendii lichidate și furtuni cu inundații în 9 județe, un weekend intens pentru echipajele de urgență
Traficul de pe Autostrada A3 a fost dat peste cap după ce o autoutilitară s-a răsturnat pe partea laterală în apropierea nodului rutier Turda, pe sensul de mers dinspre Turda spre Gilău. Accidentul a mobilizat rapid echipajele de intervenție, iar pompieri
Un accident rutier a mobilizat forțe importante de intervenție la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești, după ce un autoturism a fost implicat într-un impact care a necesitat intervenția pompierilor, echipajelor SMURD și a ambulanței. Incidentul s-a pr
Un accident rutier a avut loc în această dimineață în zona VIVO Cluj, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Florești. Potrivit primelor informații, șoferul unui BMW ar fi continuat deplasarea înainte prin zona afectată de lucrări, în loc să urmeze ruta ocolitoa
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, marți, la un accident rutier produs pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Cluj-Napoca, în care au fost implicate două autoturisme.
Accident grav în Cluj! Un autoturism s-a răsturnat într-o râpă de patru metri! Un tânăr de 20 de ani a rămas încarcerat FOTO
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, în aceste momente, la un grav accident rutier produs în zona străzii Valea Chintăului din municipiul Cluj-Napoca.
O mașină s-a răsturnat, din motive necunoscute pentru moment, pe o stradă din localitatea clujeană Fizeșu Gherlii. La fața locului a ajuns o ambulanță SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Poliția va stabil
Lumea politică și comunitatea maghiară din România sunt în doliu după moartea lui Takács Csaba, una dintre personalitățile marcante ale UDMR, care și-a pierdut viața vineri seara, la vârsta de 71 de ani, în urma unui accident petrecut în localitatea Corne
Un nou accident grav readuce în atenție riscurile muncilor agricole desfășurate fără suficiente măsuri de siguranță. Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani și-a pierdut viața sâmbătă, în satul Corneni, comuna Aluniș, după ce a fost prins sub un trac
În accident au fost implicate două autoturisme,. Un bărbat de aproximativ 27 de ani și o tânără de 19 ani, au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Accident grav pe autostradă! Traficul este blocat, iar la fața locului a intervenit elicopterul SMURD. O persoană a rămas încarcerată
Accident grav între un microbuz și un autoturism, unde 13 persoane au fost rănite! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Grav accident pe Bulevardul Muncii între o dubă și o motocicletă! O tânără este inconștientă! A intervenit SMURD-ul
Accident rutier pe strada Viile Nădășel din Cluj-Napoca: un șofer de 53 de ani a pierdut controlul autoutilitarei, a lovit mai multe obstacole și a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat la fața locului și transportat la spital de echipajele S
Intervenție de urgență în Cluj-Napoca, după un accident între un autoturism și o autoutilitară. Un bărbat aflat în stop cardio-respirator a fost resuscitat și transportat la spital de echipajul SMURD.
Accident rutier la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești, între un autoturism și o motocicletă. Motociclistul a fost rănit și primește îngrijiri SMURD.
Accident în Cluj! O mașină a ieșit de pe carosabil, iar un bărbat a fost transportat de urgență la spital. A intervenit descarcerarea
Traficul rutier este complet blocat pe centura Vâlcele–Apahida, în zona localității Pata, după producerea unui accident rutier deosebit de grav. Incidentul a avut loc pe DN VOCE, înainte de intersecția cu localitatea Pata, iar circulația este oprită în to
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe centura Vâlcele–Apahida, în apropierea localității Pata, unde un motociclist și-a pierdut viața în urma unui impact violent. Intervenția echipajelor de urgență a fost una rapidă și de
Un accident rutier produs pe strada Plopilor din Cluj-Napoca a fost surprins de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic, iar imaginile sunt de-a dreptul spectaculoase. În filmare se poate observa clar momentul impactului dintre cele două mașini i
Accident pe o stradă din Cluj-Napoca! Două femei și o minoră de 11 ani, transportate la spital de urgență
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru acordarea de sprijin și salvarea unui tânăr care a fost rănit de un utilaj agricol, pe raza localității Rotunda, comuna Buza.
Un accident foarte grav a avut loc miercuri dimineață în Bistrița-Năsăud. O persoană a murit, iar alte două au fost rănite în urma unui impact puternic între un autoturism și un autobuz, produs în localitatea Cristeștii Ciceului, pe DN17. Impact fatal:
Au apărut imaginile video cu momentul accidentului rutier grav s-a produs în zona localității Tuțulești, județul Vâlcea. Evenimentul a implicat două autoturisme și s-a soldat cu mai multe victime, printre care și o tânără de 23 de ani, însărcinată, care a
O autoutilitară s-a răsturnat pe E58, între Coplean și Câțcău. Pompierii din Dej au intervenit de urgență. Cele două persoane implicate au refuzat transportul la spital