Ştiri      confort

Transformă-ți locuința într-un paradis de toamnă: Idei de decorare cu un buget redus

Transformă-ți locuința într-un paradis de toamnă: Idei de decorare cu un buget redus

Toamna, anotimpul transformărilor, aduce cu sine o paletă impresionantă de culori, texturi și elemente naturale pe care le putem folosi pentru a aduce un suflu nou în decorul caselor noastre.

Haos pe Aeroportul Cluj! Oamenii stau ca sardelele în așteptarea zborurilor - VIDEO

Haos pe Aeroportul Cluj! Oamenii stau ca sardelele în așteptarea zborurilor - VIDEO

Aeroportul Cluj are mari probleme cu spațiile, după ce zborurile s-au înmulțit, dar spațiile de la terminalul plecări a rămas la fel.

UBB Cluj vrea în top 1000 universități din lume, dar, în cămine, pe studenți îi mănâncă gândacii: ”Efectiv îmi vine să vomit” - VIDEO

UBB Cluj vrea în top 1000 universități din lume, dar, în cămine, pe studenți îi mănâncă gândacii: ”Efectiv îmi vine să vomit” - VIDEO

Căminele Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, căzută din top 1000 cele mai bune universități din lume, arată ca în lumea a treia. Degeaba rectorul Daniel David vrea cercetare pentru a se bate cu cărămida în piept că a revenit în respectivul top m

Zeci de clujeni au așteptat joi dimineața Poliția să dea jos un câine din autobuz: „Am asistat la o scenă ireală. Șoferul ținea cu dinții de regulament”

Zeci de clujeni au așteptat joi dimineața Poliția să dea jos un câine din autobuz: „Am asistat la o scenă ireală. Șoferul ținea cu dinții de regulament”

O clujeancă a fost martora unei scene ireale. Joi dimineața, zeci de oameni au coborât pe trotuar din autobuzul 30 și au stat în frig, așteptând un alt autobuz, pentru ca Poliția să intervină pentru a da jos proprietarul unui câine fără botniță.

Primul complex de case semipasive și prosumatoare din comuna FLOREȘTI se construiește la Luna De Sus

Primul complex de case semipasive și prosumatoare din comuna FLOREȘTI se construiește la Luna De Sus

În Luna de Sus, se naște o poveste frumoasă de inovație în construcția locuințelor.

Centralele Dominus pentru instalații termice eficiente

Centralele Dominus pentru instalații termice eficiente

Eficiența sistemului de încălzire este o prioritate în sezonul rece, atât în clădirile rezidențiale, cât și în cele cu destinație industrială sau comercială.

Ţinute lejere de iarnă: cum le alcătuieşti

Ţinute lejere de iarnă: cum le alcătuieşti

Iarna este anotimpul perfect pentru o mulţime de activităţi frumoase, de la plimbări la târgul de Crăciun şi până la vacanţe la munte. Te poţi bucura de ţinute impecabile şi confortabile chiar şi pe timpul iernii, mai ales dacă ştii să alegi piesele potri

 E fain la Cluj, e ”forte, forte, fain”! Garsonieră în garaj, la parterul blocului: ”Oamenii le-au transformat în garsoniere” - FOTO

E fain la Cluj, e ”forte, forte, fain”! Garsonieră în garaj, la parterul blocului: ”Oamenii le-au transformat în garsoniere” - FOTO

Un clujean și-a amenajat garajul și l-a scos la vânzare. Cere pe el 45.000 de euro.

Două ardelence au dat lovitura în afaceri, Jennifer Lopez dă 1.000 de euro pe fiecare produs al tinerelor: „Ne spuneau, de ce nu scrieți Made in Italy?”

Două ardelence au dat lovitura în afaceri, Jennifer Lopez dă 1.000 de euro pe fiecare produs al tinerelor: „Ne spuneau, de ce nu scrieți Made in Italy?”

Două tinere din Sibiu pasionate de încălţăminte au dat lovitura în afaceri peste Ocean! Pantofii făcuţi de Dana şi Alina sunt purtaţi de super vedete precum Jennifer Lopez, Heidi Klum sau Thalia.

Trei zodii speciale care se vor muta într-o locuință nouă în anul 2024. Au parte de belșug și fericire, astrele vor veghea dezvoltarea lor

Trei zodii speciale care se vor muta într-o locuință nouă în anul 2024. Au parte de belșug și fericire, astrele vor veghea dezvoltarea lor

Jupiter se va afla în Taur din 16 mai 2023 până în 25 mai 2024 și, odată cu el, vine și norocul pentru anumite zodii: expansiune și abundență.

Jachetele de toamnă pentru dame - Confort VS stil, o dilemă pentru fiecare doamnă şi domnişoară

Jachetele de toamnă pentru dame - Confort VS stil, o dilemă pentru fiecare doamnă şi domnişoară

Perioadele de tranziţie de peste an sunt cele mai delicate în ceea ce priveşte outfit-ul feminin, fiind specifice zilelor răcoroase şi umede, dimineţilor ceţoase şi serilor străbătute de pale de vânt supărătoare. Astfel, îmbrăcămintea de tranziţie ar treb

Sportul în sezonul rece: cum poţi face mişcare indiferent de anotimp

Sportul în sezonul rece: cum poţi face mişcare indiferent de anotimp

Ai nevoie de sport pentru a-ţi păstra starea de sănătate, dar acesta nu este singurul motiv. Sportul este foarte bun pentru a-ţi forma disciplină, a gestiona mai bine stresul, dar şi pentru a socializa mai mult.

Zodia norocoasă a lunii octombrie. Astrele îi binecuvântează pe acești nativi cu vești bune și momente unice

Zodia norocoasă a lunii octombrie. Astrele îi binecuvântează pe acești nativi cu vești bune și momente unice

Luna octombrie se anunță mult mai generoasă pe plan financiar pentru multe zodii.

Folkul a fost ”rege” la Cluj timp de două zile la Camping Colina. Chilian și Dinu Olărașu au completat focul de tabără și melodiile de suflet - FOTO

Folkul a fost ”rege” la Cluj timp de două zile la Camping Colina. Chilian și Dinu Olărașu au completat focul de tabără și melodiile de suflet - FOTO

500 de persoane au luat parte la două zile minunate în cadrul celei de a III-a ediții a festivalului Cluj Folk Fest, care a avut loc în Camping Colina. În cele două zile de desfășurare (8-9 septembrie), frumosul camping s-au savurat sonorități folk într-

 Boc despre venirea lui Sabău la U Cluj. E vremea colaborării: Hai CFR, Hai U Cluj. Mergem mai departe!

Boc despre venirea lui Sabău la U Cluj. E vremea colaborării: Hai CFR, Hai U Cluj. Mergem mai departe!

Primarul Emil Boc a declarat că U Cluj nu va ataca anul acesata vârful clasamentului, ci va sta în zona de confort.

Alin Oprea, solistul Talisman, a anunțat data nunții cu Medana. Cuplul va avea 8 perechi de nași și 500 de invitați

Alin Oprea, solistul Talisman, a anunțat data nunții cu Medana. Cuplul va avea 8 perechi de nași și 500 de invitați

Cuplul a anunțat că nunta va avea loc anul acesta în luna septembrie, la Otopeni, iar cei doi vor avea alături, în ziua cea mare, 8 perechi de nași.

Acestea sunt cele mai descurcărețe și abile zodii. Reușesc să rezolve rapid situațiile dificile și pun mâna la treabă

Acestea sunt cele mai descurcărețe și abile zodii. Reușesc să rezolve rapid situațiile dificile și pun mâna la treabă

Unii nativi au darul de a găsi soluții la toate problemele care apar și sunt renumiți că nu se dau în spate de la muncă.

Raiul de la Colibița: Ardelenii și-au creat marea lor între munți, pe Valea Bistriței! Cazarea în aceste locuri de poveste nu e pentru buzunarul oricui

Raiul de la Colibița: Ardelenii și-au creat marea lor între munți, pe Valea Bistriței! Cazarea în aceste locuri de poveste nu e pentru buzunarul oricui

Lacul Colibița este o bijuterie turistică ascunsă în inima Ardealului, frumusețea sa izvorăște dintr-un cadru natural spectaculos, unde apele cristaline înconjurate de munți și păduri oferă o priveliște uimitoare.

Trei zodii vor avea o serie reușite în luna august. Soarele va răsări și pe strada lor

Trei zodii vor avea o serie reușite în luna august. Soarele va răsări și pe strada lor

Trei zodii vor avea surprize neașteptate în următoarea perioadă și vor rezolva unele probleme stringente. Curajul trebuie să fie la cote înalte și apoi totul va veni de la sine.

Ce sacrificii a făcut Adelina Pestrițu pentru a-și mai cumpăra o casă: ”Am renunțat la anumite lucruri”

Ce sacrificii a făcut Adelina Pestrițu pentru a-și mai cumpăra o casă: ”Am renunțat la anumite lucruri”

Adelina Pestrițu și-a achiziționat a doua casă și a vorbit despre cât de greu i-a fost. Frumoasa brunetă are o căsnicie foarte frumoasă alături de soțul ei, Virgil Șteblea, și fetița lor, Zeny.

Aerul condiționat: Răcoare și confort în sezonul cald

Aerul condiționat: Răcoare și confort în sezonul cald

Aerul condiționat a devenit o componentă indispensabilă a multor locuințe și clădiri comerciale, oferind confort termic în orice sezon.

Clujenii din Gruia, forțați să umble pe jos pe durata UEFA U21. Primăria îi obligă să-și mute mașinile: „E un abuz cât se poate de clar!”

Clujenii din Gruia, forțați să umble pe jos pe durata UEFA U21. Primăria îi obligă să-și mute mașinile: „E un abuz cât se poate de clar!”

Campionatul European U21 a debutat joi seară, 22 iunie, pe Cluj Arena și stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

Diagnosticarea corectă a infertilității cu ajutorul histerosalpingografiei (HSG), o investigație medicală fără durere, un diagnostic precis

Diagnosticarea corectă a infertilității cu ajutorul histerosalpingografiei (HSG), o investigație medicală fără durere, un diagnostic precis

Despre infertilitate se discută din ce în ce mai frecvent, în contextul în care, conform ultimelor studii în domeniu, 1 din 5 cupluri suferă de infertilitate, la nivel de țară.

UBB crește numărul locurilor scoase la concurs în fiecare an, nu și numărul căminelor. Aproape 30.000 de locuri scoase la admiterea de vară 2023

UBB crește numărul locurilor scoase la concurs în fiecare an, nu și numărul căminelor. Aproape 30.000 de locuri scoase la admiterea de vară 2023

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va scoate la concurs, pentru anul universitar 2023-2024, peste 29.000 de locuri la licență și master.

Zodia vedetă a lunii iulie! Ei sunt nativii care renunță la cineva din viața lor și pășesc încrezuți pe calea succesului

Zodia vedetă a lunii iulie! Ei sunt nativii care renunță la cineva din viața lor și pășesc încrezuți pe calea succesului

Astrologii aduc noi vești pentru cele 12 zodii ale horoscopului. Unele semne au parte de bucurii în sectorul financiar. Ele nu trebuie să își mai facă griji în privința banilor pentru că îi vor atrage ca un magnet.

Spitalul REGINA MARIA din Cluj a sărbătorit 4.000 de nașteri, la 4 ani de la inaugurarea maternității

Spitalul REGINA MARIA din Cluj a sărbătorit 4.000 de nașteri, la 4 ani de la inaugurarea maternității

Peste 4.000 de copii au venit pe lume în 4 ani de la inaugurarea Maternității REGINA MARIA Cluj, parte a primului spital privat cu servicii integrate din regiune.

Anunțul clujeanului Dan Ursa, după ce a câștigat Survivor România 2023. Ce urmează să facă campionul, după ce a luat acasă premiul de 100.000 de euro?

Anunțul clujeanului Dan Ursa, după ce a câștigat Survivor România 2023. Ce urmează să facă campionul, după ce a luat acasă premiul de 100.000 de euro?

Dan Ursa este marele câștigător al trofeului și al premiului de 100.000 de euro de la Survivor România 2023. Clujeanul, agent de vânzări de profesie, a rezistat timp de cinci luni în jungla din Republica Dominicană. Acesta a dezvălui ce intenționează să f

Patru zodii încep cea mai bună perioadă din an! Astrologii anunță binecuvântări și noroc pe toate planurile, își vor umple buzunarele

Patru zodii încep cea mai bună perioadă din an! Astrologii anunță binecuvântări și noroc pe toate planurile, își vor umple buzunarele

Astrologii anunță binecuvântări și noroc pe toate planurile pentru câțiva nativi ai zodiacului. Vine o lună în care veți avea posibilitatea să vă demonstrați talentele, calitățile, dinamismul și perspicacitatea.

Viață de LUX la Cluj! Suma halucinantă cu care încearcă să vândă un proprietar din Cluj o anexă lipită de bloc: „Apartament de 2 camere”

Viață de LUX la Cluj! Suma halucinantă cu care încearcă să vândă un proprietar din Cluj o anexă lipită de bloc: „Apartament de 2 camere”

Când crezi că nimic nu te mai poate surprinde în jungla imobiliară din Cluj, proprietarii din „orașul de 5 stele” nu te lasă fără oferte de „nerefuzat”.

Gunoierii de la Supercom abia au preluat CMID-ul, dar Tișe e pregătit deja să proceseze gunoiul pentru toată Transilvania: „A fost o întreagă telenovelă”

Gunoierii de la Supercom abia au preluat CMID-ul, dar Tișe e pregătit deja să proceseze gunoiul pentru toată Transilvania: „A fost o întreagă telenovelă”

După 11 ani de tergiversări, șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, a inaugurat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Cluj, fără presă.