Dan Petrescu pare că are puține emoții înainte de meciul dintre CFR Cluj și UTA Arad, după ce echipa sa a pierdut cu 3-1 la ultima confruntare dintre cele două formațiuni.
Noua campioană a Transylvania Open, Anastasia Potapova, a lăudat Clujul: „Este minunat aici”
Reprezentanții Primăriei Florești au anunțat că, în perioada 17-23 februarie 2025, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Tăuțiului din localitate, pentru desfășurarea unor lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră.
În județul Cluj, până la data de 16 martie, PPC Energie are o ofertă care îi vizează pe clienții noi care optează pentru PPC Relaxat, care include atât furnizarea energiei electrice, cât și intervenții de urgență. Astfel, beneficiezi de asistență gratuită
Proprietarul unui apartament situat pe strada Mihail Kogălniceanu, scos inițial la vânzare cu 189.900 de euro, a decis să umfle prețul cu aproape 10.000 de euro în decursul a numai 3 luni, ajungând acum la 198.000 de euro.
Piața imobiliară din Cluj a înregistrat o scădere drastică, deodată cu majoritatea țării, iar acest trend pare că va continua în tot anul 2025, conform estimărilor făcute de experți.
Mii de afaceri din Cluj și-au închis porțile în 2024! Clujul se află în clasamentul județelor cu cele mai multe firme radiate în anul 2024.
O ultimă tentativă pe finalul perioade de transferuri a fost făcută de către Gigi Becali în speranța că ar putea să îl cumpere pe Louis Munteanu.
Un clujean a avut parte de un început de săptămână mai prost, după o întâmplare petrecută între el și un șofer al unui mijloc de transport în comun.
Doi șoferi de BMW „cu valoare mare” au ocupat două locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități: „Poate sunt frați gemeni”
Trei drumuri județene din Cluj, afectate de alunecări de teren, vor fi reparate în perioada următoare.
Un nou proiect de lege ar putea schimba complet fața mai multor zone din Cluj-Napoca: casele de noroc și păcănelele nu ar mai avea voie să funcționeze la parterele blocurilor.
CFR Cluj se mai desparte de un jucător! Neluțu Varga: „Sunt șanse bune să plece”
Un șofer din Cluj, probabil mult ,,prea grăbit” pentru a găsi un loc de parcare, s-a gândit să-și lase mașina parcată chiar pe trecerea de pietoni.
Nu sunt rare momentele în care șoferii și bicicliștii din Cluj-Napoca se ceartă în trafic din diferite motive care țin atât de regulile de circulație
Călin Georgescu, inspirat de succesul Croației, a decis să pornească astăzi un boicot al magazinelor, pentru a le forța să scadă prețurile.
Universitatea Cluj și Poli Iași au terminat la egalitate, scor 2-2, într-un meci din etapa 26-a din campionatul intern.
Doi detectoriști de metale din Dej au dat peste 4 mine antitanc, pe un deal din localitatea clujeană Mănăstirea.
Străzile din Cluj, transformate în parcări ilegale! Autoritățile clujene privesc cu indiferență: „Sunt oprite și pe pista de biciclete”
Un parc din Cluj-Napoca a fost împânzit aceste zile de ,,mii de ciori”, susține un clujean care locuiește în zonă și care a semnalat problema autorităților locale din oraș.
O turmă de aproximativ 15 cerbi a fost surprinsă recent pe o pajiște din Parcul Natural Apuseni, în zona comunei Beliș, județul Cluj.
Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4:00, la o casă din comuna clujeană Feleacu.
O nouă zi de foc pentru salvamoniști! Peste 70 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore! Câte apeluri au venit de la Cluj
O familie din Bistița își exprimă recunoștința față de cadrele medicale care au salvat viața fetiței lor, Daria, în urma unei situații critice. Mai exact, pe 21 ianuarie 2025
Meteorologii anunță ger de îngheață pietrele! S-au înregistrat -10 grade la Cluj
CFR Cluj urmează să joace în deplasare, pe Stadionul Francisc Neuman, împotriva celor de la UTA Arad, în etapa a 26-a din SuperLigă.
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier produs la ieșirea din comuna Gilău spre Florești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, însă, din fericire, nicio persoană nu a rămas înc
Tânărul de 24 de ani care a provocat un scandal violent în comuna Apahida, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică, 9 februarie, fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și lin
Un incendiu de vegetație a izbucnit duminică seara, în apropierea străzii Stejarului din comuna Florești, județul Cluj.
Malurile râului Someș din comuna Florești, județul Cluj, au fost invadate de obiecte de mobilier vechi, sticle, deșeuri menajere și materiale de construcție, formând „munți” de gunoaie.