33 de persoane salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore. Salvamont Cluj a înregistrat cele mai multe intervenții
Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat la un eveniment din Cluj că administrația Boc a reușit să o convingă pe unica sa fiică, care a locuit în Cluj-Napoca 11 ani, să se întoarcă acasă.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară invită clujenii și în acest an la Festivalul Produsului Tradițional să guste din cele mai savuroase bucate tradiționale românești.
Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în localitatea Petriș din Bistrța -Năsăud, implicând 8 persoane, dintre care 6 copii. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție pentru a gestiona situația. Printre victime se numără elev
Șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că spitalele clujene ar trebui să primească de la Guvern mai mulți bani.
Perioada de înscriere a candidaților la sesiunea de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române a fost prelungită cu două zile, până la data de 16 mai 2024.
După o viață în slujba UTCN, din toate ipostazele, cercetător, profesor, șef de catedră, director al Oficiului de Relații Internaționale.
Știri de Cluj vă prezintă în EXCLUSIVITATE un interviu cu Alexandru Cordoș, candidatul PSD Cluj la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, în care subiecte tabu până acum sunt abordate fără rețineri.
CFR Călători anunță că va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte.
Un bărbat a fost filmat joi dimineața, în jurul orei 8.40, în timp ce își făcea nevoile într-o stație de autobuz din cartierul Mărăști.
Prima etapă a campaniei de angajare a soldaților profesioniști a fost un eșec, pentru că ”cei mai mulți candidați nu au reușit să treacă de evaluarea fizică”
Cuj-Napoca se regăsește pe un loc fruntaș într-un top nu tocmai onorant: cel al orașelor în care găsești cel mai greu un loc de parcare,
Cancerul pulmonar duce la aproape 20% din decesele legate de afecțiuni oncologice, numărul acestora fiind surprinzător de ridicat și în cazul nefumătotorilor.
CFR Călători suplimentează numărul trenurilor spre litoral în minivacanța de 1 Mai și Paște.
Consiliul Județean a recepționat modernizarea drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, în lungime însumată de peste 41 de km. Această șosea face parte din Drumul Bistriței, cu o lungime de 82 de km.
Ardealul va avea un nou domeniu schiabil! În comuna Rodna din județul Bistrița-Năsăud va fi construit un domeniu schiabil ce va cuprinde peste 20 de kilometri de pârtii de diferite grade de dificultate.
La doar 8 ore de la naștere, un bebeluș, aflat în stare critică, a fost transportat de urgență de la Bistrița la Cluj-Napoca, cu un elicopter SMURD.
Miercuri, elicopterul SMURD de la Târgu Mureș a fost solicitat să intervină de urgență în Bistrița, pentru a sprijini eforturile de salvare a vieții unui bebeluș în vârstă de doar 8 ore, aflat în stare critică.
Jandarmeria Română a aniversat 174 de ani de la înființare cu un eveniment special care a avut loc la Cluj-Napoca.
Una dintre cele mai folosite metode de către traficanţii de carne vie este cea denumită de autorităţi „loverboy”.
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben și portocaliu de vijelii și vânt puternic pentru mai multe județe.
Un accident în care au fost implicate cinci mașini s-a produs luni, 1 aprilie, în jurul orei 13.20, pe Calea Florești.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM), emis mai multe atenționări de cod galben și portocaliu de vânt puternic, care vizează mai multe județe din țară, inclusiv Clujul.
Un șofer în vârstă de 22 de ani, din Bistrița Năsăud, a fost prins de polițiști circulând pe raza localității Jucu, cu peste 200 km/h.
Traficul rutier pe sectorul de drum DN1C (podul peste Someș, municipiul Dej) va fi închis azi, 20 martie, în intervalul 22:00-06:00.
Un accident de circulație a avut loc luni, în jurul orei 10:30 pe raza localității Păniceni din comuna Căpușu Mare.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat lista ci punctele din România unde sunt amplasate camerele de supraveghere fixe pentru verificarea rovinietei.
A 24-a promoție de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a depus azi jurământul militar, în prezența domnului Romeo Simionescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Lacurile din Gheorgheni au fost populate luni cu peste 1,1 tone de carași.
Un clujean a fost arestat după ce și-a bătut concubina și pe copiii acesteia de mai multe ori.