Un fost atacant al Rapidului a murit la 28 de ani! Ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc. Șumudică: „Este o lovitură enormă”
Aaron Boupedza, fostul jucător al Rapidului, a murit la 28 de ani, după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din China, el fiind legitimat la cei de la Zhejiang FC.
Fotbalistul a avut multe probleme la Rapid și le-a dat bătăi de cap oficialilor din Giulești, mai ales la revenirea din cantonamentul de iarnă.
Anchetatorii au mai multe piste în ceea ce privește decesul fotbalistului. Prima variantă presupune faptul că Boupendza s-ar fi sinucis. O altă variantă a anchetatorilor, a doua, sugerează că fostul atacant din Giulești ar fi căzut accidental de la etajul 11 al unui bloc din China. Totodată, o a treia variantă a anchetatorilor presupune că în apartament s-ar fi aflat și fratele lui cu care ar fi avut o ceartă.
Boupendza a lipsit nemotivat de la ultimul antrenament al echipei, iar cei de la club nu știu nimic de el. Zhejiang a încercat să ia legătura cu atacantul gabonez, însă nu a reușit să dea de el sub nicio formă până la aflarea veștii tragice.
În cele 6 apariții strânse la formația chineză, Boupendza marcase patru goluri și oferise două pase de gol
Fotbalistul gabonez adunase doar 11 meciuri în tricoul celor de la Rapid și reușise să marcheze de cinci ori pentru echipa antrenată de Marius Șumudică. El avusese destul de multe probleme legate de disciplină, motiv pentru care a fost lăsat să plece din Giulești, notează fanatik.ro.
El fusese adus în vară liber de contract, dar a rezistat doar câteva luni la gruparea giuleșteană, fiind cedat pentru suma de 800.000 de euro în China. În cele 6 apariții strânse la formația chineză, Boupendza marcase patru goluri și oferise două pase de gol.
Mariuș Șumudică a reacționat imediat după aflarea veștii, precizând că era ca și copilul lui.
„Era ca și copilul meu. Nici nu pot să îmi stăpânesc lacrimile. Era născut în aceeași zi, aceeași lună și același an cu băiatul meu. Pentru mine este o lovitură enormă. Aaron a fost un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Cuvintele sunt de prisos. Chiar nu știu ce să mai zic…”, a spus Șumudică, potrivit sursei citate.
2 Comentarii
Rebel, dar f talentat...Dumnezeu sa il odihneasca!
atata respect nu aveti incat sa ii scrieti numele corect de fiecare data?