Luni 18 Noiembrie

U Cluj umilită de FC Argeș, nu de scor (1-0), ci de lipsa jocului


Universitatea Cluj a pierdut duelul etapei cu FC Argeș, fără a avea nicio situație clară de gol.

Prima repriză a fost una echilibrată, fără șuturi periculoase pe spațiul porții și cu ocazii anemice și încercări timide de ambele părți. Trupa pregătită de Cristian Dulca nu a reușit să amenințe prea mult poarta gazdelor, iar singurele situații notabile au venit la două lovituri de cap ale tânărului Dican, cea mai importantă dintre ele fiind reluarea din careul mic în urma unui corner, dar Agachi a respins în doi timpi (14). Argeșenii au fost și ei periculoși în prima parte prin Buhăescu, care a avut șansa de a deschide scorul în minutul 23, dar reluarea sa cu capul din cădere nu a prins cadrul porții.

Ionuț Năstăsie a reușit primul gol și singurul gol al meciului, după ce a expediat un șut de la distanță, la colțul lung, iar de această dată a intrat în plasă, Dur-Bozoancă nu a mai putut face nimic (58), scrie sportulclujean.ro.

Etapa viitoare, „studenții” vor primi vizita liderului ligii secunde, SCM Buzău, sâmbătă, 24 august, la Târgu Mureș. Universitatea rămâne cu 3 puncte în clasament, la 6 de primul loc și, deocamdată, este departe de pretențiile unei echipe care aspiră la promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Comentarii Facebook