„U” Cluj deschide porțile pentru investitorii privați după ani de ezitare


FC Universitatea Cluj anunță că își „deschide porțile către companiile care vor să susțină puternic din punct de vedere financiar Universitatea, dar să se implice și în managementul clubului, prin expertiză și transfer de know-how”. Propunerea este încă din anul 2018, însă a fost adoptată abia acum. 

„Studenții” nu-și pot îndeplini obiectivele fără sprijinul companiilor private

Argumentele din 2018 rămân și acum în picioare. FC Universitatea Cluj trebuie să ofere mediului privat oportunitatea de a se implica mai profund în viața și activitatea clubului. Mai mult, trebuie să fim realiști și să spunem că FC Universitatea Cluj are nevoie de sprijinul companiilor private pentru a dispune de un buget care să permită îndeplinirea obiectivelor. Astăzi, lansez oficial acest proiect și bifez un punct important din obiectivele pe care mi le-am asumat în 2016”, a declarat președintele FC Universitatea Cluj, Radu Constantea.

Va obține clubul stabilitatea mult așteptată?

Constantea precizează că echipa a parcurs un drum lung și presărat cu o mulțime greutăți, în care s-a confruntat cu disfuncționalități ale fotbalului românesc, iar în față îi așteaptă un drum la fel de greu. 

Diferența este, însă, că acum există cadrul pentru companiile private de a se implica în managementul clubului. Pe termen mediu și lung, acest lucru se va dovedi decisiv, pentru că performanța se obține doar prin profesionalism spirit de echipă, stabilitate, asumare și implicare”, a mai subliniat Radu Constantea. 

Comentarii Facebook