”U” BT va avea o echipă mai bună decât anul trecut. Interviu cu Rolland Török


Pivotul ”U” Banca Transilvania, Rolland Török, este în cel de-al treilea său sezon la echipa campioană și este convins să echipa va fi mai bună ca cea de anul trecut.



Întrebat cum i se pare echipa, având în vedere că au plecat o parte din jucătorii și au venit alții, Torok a spus că ”nu va fi ușor până ne vom obișnui unul cu celălalt, până vom ajunge să legăm o chimie puternică între noi, dar, ținând cont de obiectivul comun de a câștiga toate trofeele, sunt convins că vom fi o echipă mai bună și mai puternică decât cea de anul trecut”.



El speră ca clujenii să reușească să acceadă în sezonul regulat al Basketball Champions League. ”Champions League este o competiție puternică, unde se întrec echipe foarte valoroase, dar, așa cum ne-am obișnuit, vom aborda fiecare meci pentru a-l câștiga. Sper să trecem de fazele de calificare și să luăm și noi parte la această competiție”, a afirmat sportivul, într-un interviu acordat u-bt.ro.

 

MATERIAL OFERIT DE BANCA TRANSILVANIA




Rolland Török se pregătește acum alături de naționala de seniori pentru EuroBasket 2017. ”Pe de-o parte, mă bucur foarte mult să fiu convocat la echipa națională, să pot să reprezint țara chiar și pe alte continente. E un lucru îmbucurător! Pe de altă parte, aș putea să spun că este și un sacrificiu, în ceea ce privește viața personală, de familie. De când fac parte din echipa națională, adică de la 16 ani, am apucat să merg într-un singur concediu...



Cred că va fi o experiență extraordinară. Nume mari ale baschetului vor veni la Cluj. Spectatorii vor avea posibilitatea de a vedea un baschet de cel mai înalt nivel. Este un lucru foarte benefic, atât pentru club, cât și pentru oraș”, a mai spus componentul U BT.



El susține că echipa națională va merge la victorie, cu toate că face parte dintr-o grupă de foc, cu echipe precum Spania, Croația, Cehia. ”Vom încerca să jucăm un baschet de calitate și vom da tot ce este mai bun pe teren, vom aborda fiecare meci pentru a-l câștiga”, a mai spus Rolland Török.

Comentarii Facebook