U-BT Cluj, mai mult decât o echipă! Trupa lui Silvășan a câștigat inimile clujenilor: „Aveți respectul tuturor, aveți suflet”
Chiar dacă a fost eliminată din sferturile EuroCup de către Valencia, U-BT Cluj a câșțigat, din nou, respectul și inimile suporterilor clujeni!
Pe 13 martie 2025 s-a împlinit un an de la prima participare a clubului clujean în EuroCup, un moment unic pentru toți suporterii echipei.
Fanii nu au trecut cu vederea acest moment important și în ciuda înfrângerii suferite cu Valencia, ei au demonstrat încă o dată că sunt alături de echipă și la bine, dar și la greu.
„Aveți respectul tuturor, aveți statut, aveți suflet. Ați părăsit competiția cu capul sus, deoarece ați luptat de la început până la sfârșit și ați lăsat pe teren și ultima picătură de energie”, a scris un fan al echipei clujene.
CITEȘTE ȘI: Mihai Silvășan, mesaj EMOȚIONANT pentru jucătorii săi! Antrenorul U-BT Cluj i-a lăsat fără cuvinte: „Le mulțumesc, mi-a făcut plăcere să-i antrenez”
De asemenea, mulți suporteri ai U-BT Cluj au recunoscut că au început să iubească baschetul datorită lor.
„Eu am început să iubesc baschetul datorită vouă, U-BT Cluj, și am făcut asta pentru că am descoperit aici o echipă care pune inima în brațele celui care are nevoie, pentru care suportul reciproc și respectul pentru efortul fiecăruia sunt valori ale unei familii, așa cum este aceasta mare familie”, se mai arată în mesaj.
Un alt suporter al U-BT Cluj a amintit că numai cine a fost sportiv știe câtă muncă și perseverență stă în spate pentru a ajunge sus.
CITEȘTE ȘI: U-BT Cluj și-a încheiat participarea în EuroCup! Echipa lui Silvășan a fost învinsă de Valencia Basket
„Numai cine a fost sportiv știe câtă muncă și perseverență stă în spate! Silvă a fost și este unul care știe! Mă bucur și respect munca acestor sportivi! Cu toate schimbările și piedicile,fiecare an este o provocare, dar ne-au oferit multe momente faine! Bravo și haide U!”, a spus fanul echipei clujene.
Alții i-au felicitat pentru efortul depus și se așteaptă ca U-BT Cluj să revină mai puternică în competiție.
„Felicitări Silvășan și succes în continuare! Sunteți minunați și spor în continuare/ Felicitări, suntem mândri de voi/ Felicitări și anul viitor să avem la fel de multe satisfacții”, se mai arată în mesajele transmise de fanii U-BT Cluj.
Reamintim că U-BT Cluj a fost învinsă de Valencia Basket cu scorul de 98-74 (30-15, 23-21, 17-16, 28-22), miercuri, 12 martie 2025, în Spania, într-un meci din sferturile de finală ale competiției masculine de baschet EuroCup.
Valencia, cea mai bună echipă din sezonul regulat, a câștigat ambele meciuri cu U-BT Cluj din grupă, 105-96 la Cluj-Napoca și 108-80 la Valencia. Ibericii s-au impus fără drept de apel, după ce au controlat jocul de la un capăt la altul.
1 Comentariu
Haide U!