Presiunea suporterilor a dat roade! Prima TV mută meciul U BT-Cluj vs Valencia de pe Prima Sport 4 pe Prima Sport 3!


Schimbare de ultimul moment! Reprezentanții echipei de baschet U-BT Cluj au făcut un anunț extrem de important cu privire la meciul de miercuri, 12 martie, cu Valencia. 

Chiar dacă la început au anunțat că se va difuza pe Prima Sport 4, oficialii clubului au anunțat că toți fanii U-BT Cluj vor putea să vadă meciul pe Prima Sport 3. 

CITEȘTE ȘI: U-BT Cluj, meciul sezonului în sferturile de finală ale EuroCup. Mihai Silvășan: „Noi ne vom lupta pentru victorie”

„Știm cât de mult așteptați meciul de mâine, așa că am făcut tot posibilul pentru ca toți suporterii să-l poată urmări. Transmisiunea a fost mutată de pe PrimaSport4 pe Prima Sport3!

Ne vedem mâine pe Prima Sport3 și, bineînțeles, la Winners Sports Club & Restaurant pentru watchparty! Ca de obicei, prima bere e din partea casei.Grăbește-te să rezervi locul! HAIDE "U"!!!”, au transmis reprezentanții echipei conduse de Mihai Silvășan. 

Reamintim că Prima Sport 4 nu se află în grila DIGI, iar mutarea pe Prima Sport 3 vine ca o binecuvântare pentru suporterii echipei, în condițiile în care se regăsește în grilă. 

Reamintim că un meci transmis la TV s-a încheiat cu un incident neplăcut pentru suporteri, după ce emisia s-a întrerupt brusc în ultimele minute ale partidei. Fanii, revoltați, nu au putut urmări finalul jocului și au cerut schimbarea transmisiei meciului. Până la final, vocea lor a fost auzită! 

„O veste foarte bună. Mulțumim pentru implicare! Haide U!
Succes! Haide U!
Meserieeee”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise de fani după aflarea veștii! 

Comentarii Facebook