U Banca Transilvania va juca în deplasare cu Steaua

 

 

U Banca Transilvania pleacă la București pentru partida din Top 6 cu Steaua CSM Eximbank. Meciul va avea loc sâmbătă, 18 martie, de la ora 17.00, în Sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazu”.

 

Antrenorul clujenilor, Mihai Silvășan, a declarat că meciul este foarte important, pentru că ”jucăm cu o contracanditată la titlu. Steaua arată un progres în ultima perioadă, am vazut meciul cu Timișoara din etapa precedentă, au jucat foarte bine, însă noi mergem acolo să învingem, să facem un meci bun, să continuăm parcursul bun în campionat, chiar dacă suntem deja calificați în play-off și este greu să mai pierdem locul I înainte de ultima fază a campionatului. Pentru noi este important să rămânem concentrați să jucăn un baschet de calitate, să ne pregătim pentru play-off, pentru că acolo va conta totul”.

 

Meciurile clujenilor din următoarea perioadă:

 

Sâmbătă, 18 martie, ora 17.00, la București: Steaua CSM Eximbank - U-Banca Transilvania (Digisport 3)

Miercuri,  22 martie, ora 18.00, Sala Sporturilor ”Horia Demian”: U-Banca Transilvania - CSM Oradea

Duminică, 26 martie: ora 17.00, la Pitești: BCM U Pitești - U-Banca Transilvania

Miercuri 29 martie, la Sala Sporturilor ”Horia Demian”: U-Banca Transilvania - BC SCM Timișoara

Sâmbătă, 1 aprilie, la Sibiu: BC CSU Sibiu - U-Banca Transilvania

Miercuri, 5 aprilie, la Sala Sporturilor ”Horia Demian”: U-Banca Transilvania - Steaua CSM Eximbank București

 

În cazul ultimelor trei partide, programul poate suferi modificări în funcție de televizări.

 

Foto: u-bt.ro

Comentarii Facebook