Duminica 15 Septembrie

U Banca Transilvania a câștigat SuperCupa României

 

U-Banca Transilvania a reușit să câștige SuperCupa României în fața bihorenilor de la CSM CSU Oradea, scor 83-76.

 

Tehnicianul clujenilor, Mihai Silvășan, a apreciat lipsa de egoism a echipei sale. ”Vreau să îmi felicit jucătorii pentru caracterul pe care l-au arătat azi, ne-am impus încă din prima zi în care ne-am întâlnit că unul dintre obiectivele pentru acest sezon, e drept, nu cel mai important dintre ele, este câștigarea SuperCupei. Indiferent că am jucat în deplasare, am arătat tărie, am arătat forță și, cred eu, în repriza a doua nu s-a pus problema învingătorului de prea multe ori.

 

Mai mult de atât, mă bucur că am stat ca o echipă, încercând să arătăm cum ne dorim cu toții, cum își doresc majoritatea clujenilor, important e că avem soluții, avem jucători buni, valoroși, care înțeleg să joace pentru echipă, care fac totul ca echipa să câștige. Cred că acesta va fi cel mai mare avantaj al nostru, lipsa de egoism. Sunt foarte mulțumit de jocul colectiv, am reușit să avem 20 de pase decisive, mingea a mers bine de foarte multe ori, asta lucrăm la antrenamente, nu vrem să ținem mingea în loc și vrem să fie implicați toți jucătorii. Bineînțeles, în tot ceea ce faci nu poți fi perfect, întotdeauna mai sunt lucruri de corectat.

 

Ne bucurăm acum o oră, două, după care avem un alt meci foate important de pregătit, o a doua finală din acest început de sezon, bătălia cu israelienii din ultimul tur preliminar al FIBA Europe Cup. Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor noștri care au venit la Oradea să ne încurajeze!”, a precizat Silvășan.

 

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania 76-83 (19-20, 20-20, 14-29, 23-14)

Comentarii Facebook