Taximetristul care i-a înapoiat portofelul goalkeeper-ului Manuel Neuer: „Nici măcar cu un bilet de mulțumire. Și-a bătut joc de mine”


Manuel Neuer (36 de ani), goalkeeper-ul lui Bayern Munchen, a fost protagonistul unui eveniment care l-a lăsat cu un gust amar pe un taximetrist, care a vrut să-l ajute. Neuer și-a uitat portofelul într-un taxi, iar șoferul, atunci când a observat acest lucru, a făcut tot posibilul pentru a i-l înapoia internaționalului german. 

Taximetristul care i-a înapoiat portofelul lui Manuel Neuer, dezamăgit crunt de portarul lui Bayern Munchen: ”Am găsit mulți bani cash, un card și permisul de conducere”

Astfel, taximetristul a condus peste 120 de kilometri pentru a da de Manuel Neuer, cursă care în mod normal ar fi costat aproximativ 400 de euro, mergând la mai multe adrese unde a crezut că l-ar fi putut întâlni pe portarul lui Bayern Munchen. În cele din urmă i-a lăsat portofelul impresarului lui Neuer, iar zece zile mai târziu a primit prin poștă un tricou semnat de goalkeeper-ul german, fapt ce l-a enervat teribil.

Am găsit în mașină mulți bani cash, un card și permisul de conducere al lui Neuer. Cam la 10 zile după ce am înapoiat portofelul, o cutie a ajuns la mine acasă. Era doar un tricou acolo, nici măcar cu un bilet de mulțumire. Am patru copii, și-a bătut joc de mine. O dezamăgire cruntă”, a declarat taximetristul, potrivit Bild.

Se pare că, în aceste cazuri, cel care găsește și renurnează o sumă de bani proprietarului de drept este recompensat prin lege cu un procent din suma respectivă. Așadar, soferul de taxi trebuia să primească cel puțin 49 de euro din cei 800 pe care i-a găsit, nemaipunând la socoteală drumul pe care l-a făcut în căutarea lui Neuer, notează digisport.ro. 

Manuel Neuer este unul dintre cei mai importanți portari din istoria fotbalului. Campion mondial cu naționala Germaniei în 2014, Neuer a scris istorie la Bayern Munchen, formație alături de care a cucerit nu mai puțin de 28 de trofee, printre care 10 titluri de campion în Bundesliga și UEFA Champions League de două ori.


Comentarii Facebook