Stanciu a semnat cu „U” Cluj. Gigi Becali știe cum l-au convins șefii ardeleni să aleagă „Șepcile Roșii”

Nicolae Stanciu a semnat cu Univeristatea Cluj și a dat o palmă oficialilor lui FCSB, care erau siguri că îl pot deturna din drumul spre echipa ardeleană

Nicolae Stanciu este tot mai aproape de o revenire spectaculoasă în fotbalul românesc. Căpitanul echipei naționale ar fi ajuns la o înțelegere cu Universitatea Cluj, în ciuda încercărilor făcute în ultimele zile de FCSB pentru a-l convinge să revină la formația lui Gigi Becali.

Potrivit informațiilor publicate marți de Fanatik, Stanciu ar fi „bătut palma” cu oficialii Universității Cluj și și-ar fi dat acordul pentru transfer. Mijlocașul evoluează în prezent în China, la Dalian Yingbo, iar contractul său este valabil până la finalul anului.

Mutarea ar reprezenta una dintre cele mai importante lovituri date de „U” Cluj pe piața transferurilor din ultimii ani. Pe Cluj Arena, Stanciu s-ar reîntâlni și cu Alexandru Chipciu, fostul său coleg și unul dintre oamenii importanți ai formației clujene.

Gigi Becali, convins că Stanciu a primit un apartament

Informația privind acordul dintre Stanciu și „U” a ajuns rapid și la Gigi Becali, care în ultimele zile vorbise public despre posibilitatea readucerii internaționalului român la FCSB.

„Dacă a bătut palma cu 'U' Cluj, să fie sănătos. Mie îmi place de Stanciu. E un băiat cuminte, îmi plac declaraţiile lui, am luat bani mulţi cu el. Am câştigat bani din calificări, am luat 10.000.000 de euro cu el. Eu nu cred că a semnat cu U Cluj. A spus că mă sună. I-o fi dat ăia un apartament, ceva. Să fie sănătos, şi el şi Clujul!”, a declarat Becali.

Nicolae Stanciu a evitat să ofere un răspuns clar cu privire la viitorul său, însă venirea lui la Universitatea Cluj este tot mai sigură.

Din punct de vedere sportiv, căpitanul României traversează un sezon excelent în China. El a adunat 25 de apariții pentru Dalian Yingbo, reușind 11 goluri și patru pase decisive.

Comentarii Facebook