S-a decis! U Cluj a luat LICENȚA pentru sezonul 2014-2015

 

Universitatea Cluj a luat licența pentru următorul sezon. 

 

Comisia de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a înştiinţat clubul nostru că a admis cererea de licenţiere pentru sezonul următor.

Astfel, Universitatea Cluj a primit drept de participare şi în sezonul viitor al Ligii I din partea comisiei de licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal, după ce a îndeplinit toate condiţiile prevăzute în manualul de specialitate.

 

”Este un pas foarte important pe care l-am făcut odată cu primirea licenţei din partea comisiei Federaţiei Române de Fotbal. Toate eforturile noastre se concentrează pe îndeplinirea obiectivului pe plan sportiv. Mai avem cinci partide importante, avem mare nevoie de sprijinul suporterilor noştri, şi sunt convins că la final vom sărbători realizările acestui sezon”, a declarat Vlad Munteanu, administratorul special al clubului.

 

Cu 36 de puncte în clasamentul Ligii I, Universitatea Cluj ocupă locul 10, după 29 de runde, iar în etapa următoare va juca în deplasare, la Chiajna, contra echipei FC Viitorul Constanţa.

Comentarii Facebook