Rugby: U Cluj a pierdut la masa verde meciul castigat cu CSU Arad, pentru ca nu a avut o camera sa filmeze meciul


Echipa de rugby U Cluj a pierdut la masa verde meciul castigat pe teren propriu cu CSU Arad pentru ca nu a avut o camera sa filmeze partida.


Decizia a fost luata de Federatia Romana de Rugby. Pe terenul din parcul Iuliu Hatieganu, clujenii au castigat partida cu 21 - 0, dar FRR a decis la masa verde ca CSU Arad castiga pentru ca meciul nu a fost filmat.

"Nu am avut camera de inregistrat si asa ni s-a comunicat. Mi se pare o aberatie. Simion Marginean, cel care ne filmeaza meciurile, a venit dintr-o alta deplasare si nu a putut sa vina cu camera sambata, 29 octombrie, si s-a luat decizia sa pierdem meciul. Exista un regulament potrivit caruia fiecare gazda trebuie sa inregistreze meciul acasa si sa trimita la Federatie pentru a demonstra ca totul este corect. E absurd pentru ca au trimis obsevator, arbitru care poate sa ateste rezultatul", a declarat pentru Stiri de Cluj Octavian Chihaia, directorul sportiv al sectiei de rugby a U Cluj.

Echipa a pierdut meciul cu 5-0 si a fost depunctata cu un punct in clasament. U Cluj este acum pe locul 7 in Superliga de rugby cu 10 puncte.

 

Foto: ucluj.ro

Comentarii Facebook