Război total la Cluj! Marius Şumudică îl distruge pe Mandorlini: „Îi omori pe toți la CFR Cluj”
Marius Şumudică a lansat un atac virulent la adresa lui Andrea Mandorlini şi a echipei CFR Cluj, după eşecul ardelenilor de la Ploieşti, 0-1 în faţa Petrolul Ploieşti.
Fostul antrenor a afirmat fără menajamente că Mandorlini „i-a omorât pe Biliboc, pe Korenica, pe toţi”, criticând tactica şi prestaţia generală a echipei.
Mai mult, el a acuzat lipsa de consistenţă, schimbările tactice intempestive („de ce treci în sistem cu 4 dacă ai început cu 3-5-2?”) şi lipsa dorinţei vizibile de victorie.
„CFR, în momentul de față, la fel ca alte echipe, nu își găsește o cadență. În primul rând nu au o stabilitate la nivelul primului 11. În afara faptului că te duci la Petrolul să joci 3-5-2. Nu am înțeles în viața mea de ce. Omori benzile. El l-a omorât și pe Biliboc, l-a omorât și pe Korenica. Îi omori pe toți. La fel cum a făcut când i-a omorât pe Petrila și pe Krasniqi în trecut. Ca să punctăm exact sistemul cu care a început dânsul”, a spus Șumi, notează fanatik.ro.
Referindu-se la locul ocupat de CFR Cluj, locul 13 după 13 etape, la 6 puncte de zona de play-off, Şumudică nu vede şanse reale pentru ardeleni.
„Rezultatele vorbesc și, din punctul meu de vedere, în momentul de față, CFR e foarte departe de atingerea obiectivului minim. Pentru mine, obiectivul minim al CFR-ului ar fi să prindă play-off-ul. Dar, din păcate, jocul nu le dă speranțe. Mie nu îmi dă speranțe că poate prinde play-off-ul. Dânsul e de 3 ani în anturajul echipei. A tot stat p-acolo, n-a avut alt angajament. Și eu simt la momentul ăsta, dar eu am refuzat. Și nu știu cât pot să mai stau. Până la urmă mă voi duce să lucrez, că asta îmi e meseria, de antrenor”, a mai precizat Marius Șumudică.
De asemenea, Şumudică a comentat incidentul de după meci, când Mandorlini s-ar fi apropiat într-o manieră agresivă de bancă echipei adverse, numind gestul „strigător la cer”.
2 Comentarii