Fostul șef al Ligii, Mitică Dragomir, șochează: Universitatea Cluj poate retrograda, iar CFR Cluj îl readuce pe Iuliu Mureșan!

„Retrogradează!” Profetia șocantă a lui Mitică Dragomir despre Universitatea Cluj și revenirea lui Iuliu Mureșan la CFR

Mitică Dragomir a oferit o declarație șocantă despre fotbalul românesc, comentând două mutări importante: revenirea lui Iuliu Mureșan la CFR Cluj și demisia lui Ioan Ovidiu Sabău de la Universitatea Cluj.

După demisia lui Cristi Balaj din funcția de președinte al lui CFR Cluj, Neluțu Varga a decis să-l readucă pe Iuliu Mureșan, care a mai condus clubul timp de aproape două decenii (2001–2018), înainte de a activa și la Hermannstadt și Dinamo.

„Iuliu Mureșan e un foarte bun conducător. L-am avut pe doctor ani de zile, e de o seriozitate nemaipomenită și se pricepe foarte bine la probleme organizatorice. Bun de tot. Și el, și Paszkany, sunt foarte buni conducători”, a declarat Dragomir.

Universitatea Cluj a rămas fără antrenor principal după demisia lui Ioan Ovidiu Sabău. Printre candidații pentru postul de antrenor se numără Adrian Mutu, însă Mitică Dragomir nu are vești bune pentru „șepcile roșii”:

„Nu are echipă deloc. Mi-e frică să nu retrogradeze. Dacă se lasă bătrânii, nu pot să facă 11 jucători. Sabău este un antrenor ‘trăznet’, dar nu are cu cine”, a spus Dragomir.

El a fost întrebat dacă s-ar duce Adrian Mutu la U Cluj și a răspuns: „Depinde ce bani îmi dă. Dar la lotul pe care îl au, nu m-aș duce.”

CFR Cluj și perioada de aur a lui Mureșan

În prima perioadă a lui Iuliu Mureșan la CFR Cluj, echipa a obținut primele trofee majore din istoria clubului: patru titluri de campioană și patru Cupe ale României. „Feroviarii” au avut și rezultate remarcabile în cupele europene, participând de trei ori în grupele UEFA Champions League și obținând victorii contra unor echipe precum AS Roma și Manchester United.

În sezonul 2012–2013, CFR Cluj a acumulat 10 puncte în grupă și a fost aproape de calificarea în optimi, terminând însă pe locul 3 din cauza rezultatelor directe nefavorabile contra lui Galatasaray.

CFR Cluj a pierdut recent la Ploiești în fața Petrolului, iar situația antrenorului Andrea Mandorlini este incertă. Marți a avut loc o ședință între Mandorlini, noul președinte Iuliu Mureșan și Neluțu Varga, pentru a discuta rezilierea contractului, potrivit FANATIK.

În acest moment, clubul ia în calcul înlocuirea lui Mandorlini cu un antrenor intern, pe perioadă de interimat, până când se va găsi soluția ideală pentru banca tehnică.

Comentarii Facebook