Paszkany vrea demisia lui Mircea Sandu. Pe cie vede la șefia FRF?

 

Arpad Paszkany a ieșit la atac și îi cere demisia lui Mircea Sandu, pentru modul în care este gestionat fotbalul românesc.

 

Îmi pare rău pentru Rapid, însă este unica soluţie în acel caz. Desigur, nu trebuia să se ajungă aici, însă nu cred că cineva va fi tras la răspundere, pentru că o mână spală pe alta. Consider că, în acest caz, LPF nu are nicio vină, doar este subordonată Federaţiei. O federaţie care este responsabilă pentru tot răul din fotbalul românesc, o federaţie care a luat nenumărate decizii ilegale şi care a pierdut la TAS în ultimele luni 3 procese din tot atâtea intentate. Cred că a venit timpul ca LPF să devină independentă de FRF şi să fie unicul organism care să reprezinte interesele cluburilor profesioniste. Dacă aş fi Mircea Sandu, mi-aş da demisia, însă noi doi nu suntem la fel”, a declarat Arpad Paszkany, la emisiunea Fotbal Look de pe Look TV.

 

Șeful CFR Cluj a spus și pe cine l-ar vedea la conducerea FRF. ”Trăiesc cu speranţa că în curând va veni altcineva la cârma Federaţiei. L-aş prefera pe Gică Popescu lui Adrian Porumboiu, deoarece are un alt comportament. Mă aştept la o democratizare a FRF, spre deosebire de regimul totalitarist care există acum”, a mai explicat Paszkany.

Comentarii Facebook