Paszkany e încrezător: Nu ne sperie Manchester United. Luptăm pentru calificare

 

Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, s-a declarat optimist după ce echipa lui a picat în grupa H din Champions League alături de Manchester United, Sporting Braga şi Galatasaray Istanbul.

 

Orice grupă era grea. Manchester United este o forţă, Braga a devenit o echipă puternică în Portugalia, Galatasaray e foarte bună. Mergem la fiecare partidă să obţinem puncte. Dacă a putut o echipă din Cipru să iasă sezonul trecut din grupă, de ce să nu putem şi noi? Nu ne sperie nici un adversar, ne vom bate cu toţi”, a declarat Paskany.

 

Va depinde şi de forma de moment a jucătorilor. Dacă vom fi la fel de concentraţi cum am fost în preliminarii, cred că putem scoate rezultate bune, chiar şi cu United. Nu mă gândesc la locul 3. Mă gândesc pe rând la locurile 1, 2 şi apoi 3. Să vedem şi care va fi ordinea partidelor. În privinţa grupei, mi-aş fi dorit-o pe cea a Milanului. Mi se pare mai accesibilă”, a mai spus el.

 

CFR Cluj joacă împotriva Manchester United în Champions League

Comentarii Facebook