Părerea lui Alin Tișe despre rivalitatea dintre „U” Cluj și CFR: „Clujul are nevoie să înțeleagă că „doi răniți” pot însemna, de fapt, două șanse”

Derby-ul Clujului dintre „U” și CFR s-a încheiat fără un învingător, dar cu un mesaj puternic de la Alin Tișe. Președintele Consiliului Județean Cluj spune că dincolo de rivalități și orgolii, adevăratul câștigător trebuie să fie orașul

Clujul fotbalistic, între rivalitate și unitate. Mesajul lui Alin Tișe după derby-ul „U” – CFR

Derby-ul Clujului dintre „U” și CFR a lăsat în urmă un rezultat de egalitate, dar și un mesaj puternic din partea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Oficialul a transmis că, dincolo de orgolii și rivalități, fotbalul ar trebui să fie o sărbătoare a orașului și un simbol al identității comune.

„Sunt pregătit pentru înjurături, jigniri sau ironii de superioritate – e reflexul clasic al acelor deținători de adevăr absolut,  care cred că orice opinie altfel „trădează” o tabără. Dar, nu scriu pentru extreme, ci pentru cei care înțeleg că sportul poate fi și un limbaj al identității comune, nu doar al diviziunilor”, a spus acesta

Într-o postare amplă pe rețelele de socializare, Alin Tișe a descris partida dintre cele două echipe drept o confruntare a orgoliilor, dar și o lecție de unitate. Inspirându-se dintr-o expresie italiană, acesta a subliniat că egalul dintre CFR și „U” poate fi privit nu ca o pierdere, ci ca o șansă pentru ambele echipe de a crește împreună.

„Clujul fotbalistic e mai mult decât tabere împărțite între șepcari și feroviari. Ambele echipe sunt oglinzi ale unui oraș care respiră pasiune și tensiune în egală măsură”, a punctat Tișe.

Public numeros, gazon impecabil și întrebarea despre viitor

La derby-ul de aseară au participat 15.000 de spectatori, adică doar jumătate din capacitatea stadionului Cluj Arena. Chiar și așa, atmosfera a confirmat interesul constant al clujenilor pentru fotbal. În mesajul său, președintele CJ Cluj a ținut să felicite echipele care se ocupă de întreținerea stadionului, remarcând calitatea impecabilă a gazonului, în ciuda ploii.

Alin Tișe a transmis că adevărata miză nu ar trebui să fie supremația locală, ci construirea unei forțe fotbalistice care să reprezinte Clujul în Europa. „Singurul câștigător adevărat trebuie să rămână Clujul. Să trecem de la o stare de spirit la o forță care unește orașul”, a încheiat acesta.

Derby-ul dintre „U” și CFR nu a avut învingători pe teren, dar a deschis din nou discuția despre viitorul fotbalului clujean și potențialul unui oraș care poate mai mult decât simple rivalități.

Comentarii Facebook