Pancu explodează după revoluția de la CFR Cluj: „Șef pe fotbal la mine nu s-a inventat!”


Cutremur în Gruia! CFR Cluj traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani, chiar în momentul în care clubul părea că și-a regăsit stabilitatea financiară și a obținut licența UEFA. 

După plecările lui Marius Bilașco și Bogdan Mara, schimbările pregătite de finanțatorul Ioan Varga au provocat reacții dure inclusiv din partea antrenorului Daniel Pancu.

Bogdan Mara și-a reziliat contractul cu CFR Cluj, nemulțumit de modificările din conducerea clubului și de revenirea lui Marian Copilu, care urmează să coordoneze partea sportivă. În paralel, au apărut zvonuri că Daniel Pancu ar putea ajunge la Rapid București, însă tehnicianul a negat negocierile.

Totuși, Pancu a recunoscut că situația actuală îl face să ia în calcul plecarea din Gruia. Antrenorul a transmis un mesaj ferm legat de noua structură de conducere și a spus clar că nu acceptă intervenții pe partea tehnică. 

Pancu explodează după revoluția de la CFR Cluj: „Șef pe fotbal la mine nu s-a inventat!”

„Nu are cum să fie șeful meu cineva pe fotbal. Nu ai cum să fii șef de fotbal la Pancu. Cu mine vorbești de obiective, le scriem în contract și vedem la final”, a declarat tehnicianul la Digi Sport Special.

Pancu a explicat că a acceptat proiectul CFR-ului alături de anumite persoane care între timp au plecat din club, iar schimbările din conducere modifică total contextul în care a venit la echipă.

„Am plecat la drum cu niște oameni care acum nu mai sunt. Mi-am dat cuvântul că rămân, dar nu mai sunt condițiile de atunci. Vin alți oameni pe care nu îi cunosc. Se schimbă clubul. E normal ca și antrenorul să se gândească la alte cluburi”, a mai spus antrenorul ardelenilor.


Comentarii Facebook